Pagini

vineri, 9 decembrie 2011

Ultimele achizitii Anian si Sleek

De mult timp nu am mai facut o postare cu ultimele mele achizitii, as avea multe lucruri sa va arat pentru ca am stricat ceva banuti, insa o iau incet, pe rand.

Asadar, am profitat de reducerile de pe site-ul Triodeluxe si mi-am facut aprovizionarea cu produse Anian. Acestea sunt doar o mica parte dintre ceea ce am cumparat, restul am impartit deja familiei.
Am cumparat din nou samponul purificator pentru par  gras, desi mai am inca jumatate din flaconul anterior, insa mi se pare foarte bun pentru ceea ce se intamplase nu demult cu parul meu, asa ca am decis sa il cumpar din nou. 
Prietenului meu, care are un scalp foarte sensibil i-am luat samponul pentru copii, in speranta ca poate pe acesta il va tolera. Nu l-a incercat inca. 
Keratina lichida e pe sfarsite si, dupa cum am promis nu mai am de gand sa mai renunt la ea, asa ca mi-am mai luat inca doua flacoane.
Am recumparat masca regenetatoare cu extract de melc, precum si pe cealalta pe care o testez in prezent, repair and protect. Vor urma cateva review-uri si la aceste produse.

Am primit, cu ocazia acestei comenzi, si unul dintre produsele nou lansate, si anume gelul de dus zero - 0% parabeni, 0% coloranti, 0% fenoxietanol, 0% ftalati. Este un flacon foarte mare, de 750 ml, adica e chiar foarte mare. Pana acum nu va pot spune decat ca are un miros placut, fresh, nu foarte puternic si este perfect transparent. Voi incepe sa-l testez in seara asta. Nu am mai folosit de cateva luni niciun gel de dus, ci numai sapunuri naturale. Mi s-a parut o buna ideea sa le inlocuiesc cu acest gel de dus bland cu pielea.
Ca sa vedeti cat este de mare, am pus o poza cu flaconul de keratina langa. Este inca la reducere, 18 lei/ 750 ml.


1. Keratina lichida - 36 lei
2. Sampon purificator - 16 lei
3. Sampon pentru copii - 10 lei
4. Masca regeneratoare - 25 lei
5. Masca reapir and protect - 25 lei


TOTAL: 112 lei -10% reducere = 100.80 lei


Site-ul are o serie de reduceri pe tot parcursul lunii decembrie, aplicabile si pachetelor promotionale si ofertelor speciale. La orice comanda se pot utiliza urmatoarele coduri : 

Cupon serie: D5AFK530 - 5% Reducere la orice comanda peste 50 ron
Cupon serie: D10RMK110  - 10% Reducere la orice comanda peste 100 ron

Mai multe inflormatii gasiti pe SITE.


Si ca sa intru si eu in randul lumii, mi-am comandat doua palete Sleek. Initial era vorba sa ma limitez la una singura, deoarece bugetul meu nu suporta atata cheltuiala, insa comanda am dat-o intr-un moment de vulnerabilitate emotionala si nu m-am putut abtine. 


Le-am luat de pe Cosmetic Style, si pentru ca am comandat si pentru Anca, m-am incadrat la transport gratuit, iar coletul mi-a fost trimis prin serviciul de curierat rapid, asta dupa ce am fost intrebata ce modalitate mi-ar conveni. Frumos! Am primit de asemenea si un creion dermatograf negru, bun, bun de tot, cadou la comanda. Frumos si asta! 


1. Sleek Acid - 36 lei
2. Sleek Sunset - 36 lei
       
TOTAL: 72 lei


TOTAL GENERAL : 172.80 LEI


In afara de aceste produse, evident ca mai am si altele, am fost taaaare cheltuitoare in ultimul timp, insa am mai lasat si pe alta seara.


Voi pe ce ati mai cheltuit banii in ultimul timp?

28 de comentarii:

  1. Ce de bunatati! Sa le folosesti cu placere!:*

    RăspundețiȘtergere
  2. Oh Doamne, eu am cheltuit pe multe cosmetice, cadouri, hainute....am fost si eu foarte cheltuitoare ... :">

    Si tu nu ma ajuti deloc cu postarile de genul asta :)) (glumesc) :)

    Imi doresc foarte tare sa ne spui parerea despre vopseaua Color&Soin. Imi place ca incerci sa folosesti produse naturale (sau poate nu incerci, dar asa iti iese :) )

    Pupici

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc frumos, Andreea! :)

    Simona, si eu sunt la fel de cheltuitoare, cand trag linie acum si fac socoteala, ma ia cu transpiratii :P
    Promit ca voi vorbi si despre aceasta vopsea, este pe lista de review-uri, astept si o vizita la coafeaza si ii cer si parerea ei, pentru ca ea m-a suvitat cu aceasta vopsea si sunt curioasa ce crede despre rezistenta acesteia pe par.
    In general incerc sa folosesc produse cat mai naturale posibil, nu exagerez, de exemplu pentru par nu cred ca as putea sa folosesc doar produse homemade niciodata, insa pe cat posibil incerc sa reduc cantitatea de produse sintetizate chimic, cu care interactioneaza pielea. In mica masura imi si iese... :P

    RăspundețiȘtergere
  4. Sa le folosesti sanatoasa! Doar e perioada cadourilor! Ai tot dreptul sa faci putin exces de cumparaturi :)
    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
  5. Hihi, si putin mai mult am voie?! :D
    Multumesc frumos, te pup! :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Si mie trebuie sa imi vina Keratina lichida. Abia astept sa o incerc 8->
    PS : Nu esti singura cheltuitoare in perioada asta . O sa fac un haul in curand :"> Te pup!!

    RăspundețiȘtergere
  7. Eii, abia astept sa vad cu ce te-ai rasfatat si tu in perioada asta... :D
    pup!

    RăspundețiȘtergere
  8. Ce nu-mi place cuvantul asta "haul" ;))...no offence Friday Some... :P

    Simo, ti-ai luat ceva nu gluma....tu chiar esti fana Anian, eu as incerca cheratina aia recunosc dar luna asta am cheltuit si eu ceva si tre' sa iau o pauza :P.

    Truse de farduri am deocamdata, am zis ca mai rabd macar un an sa le mai consum dupa care le arunc pe toate si imi iau tou ce e Sleek :)).Deci am ramasa singura de pe planeta fara Sleek :)).

    Sa le folosesti cu placere! Astept machiaje cu ele.. Te pup!

    RăspundețiȘtergere
  9. :))) Deci nici tu nu ai Sleek!! Ma gandeam ca numai eu am ramas singura fara. Sa stii ca si eu mi-am promis ca asta sa fie tot. Zic STOP, cred ca ar fi cazul.

    Da, mie chiar imi plac produsele Anian si ma bucur ca am gasit ceva potrivit mai ales pentru par la un pret decent, asta mi se pare la fel de important ca sa pot ramane fidela unui produs, asta este, din pacate pretul inca dicteaza in mare masura decizia de cumparare...

    Chiar abia astept sa se faca dimineata ca sa pot incerca paletele :))) Azi mi le-a adus curierul si nu le-am incercat decat cu degetele :))) si eu si fetele de la serviciu! :P

    Multumesc, te pup, draga mea! :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Sa le folosesti cu placere! Eu am exagerat in ultimul timp cu comenzile Yves Rocher ;)

    RăspundețiȘtergere
  11. Hehe, fiecare cu micile sale obsesii :p Eu YR nu prea folosesc, inca nu cunosc prea multe produse de la ei...dar nu-i inca timpul pierdut :p
    te pup! :)

    RăspundețiȘtergere
  12. sa le folosesti cu placere Simo...am si eu o cheratina lichidaaa...cu miros de vanilie...o nebunie ...stai sa merg in baie sa vad de unde e...asaaa...ART..scrie... habar nu am ...dar e super ! pupici ...

    RăspundețiȘtergere
  13. Si eu am cam exagerat cu Yves Rocher, ca si Krista. In plus mi-am mai luat si cateva prostioare de pe okazii si niste uleiuri bio de pe elemental.ro.


    Arata foarte bine achizitiile tale, atat cele de la Anian cat si paletele cu farduri. Momentan parul meu trece printr-o perioada mai greoaie....dupa 2 luni de folosire intensa a placii de par. Sper sa in rezolv cu keratina cumparata de pe elemental si cu uleiul de argan!




    Te pup si ma bucur ca te intelegi asa de bine cu produsele pentru par Anian! Eu tot incerc sa il fac sa creasca macar 5 cm in plus. Tu nu ai de ce sa te plangi- il ai lung, bogat, superb!

    RăspundețiȘtergere
  14. Haideti mai fetelor , eu habar nu aveam de Sleek pana acum vreo luna .. asa ca .. :))) Simo , sunt fara sidef ? Daca sunt farduri fara sidef , si eu o sa-mi iau :))

    RăspundețiȘtergere
  15. Masca aceea cu extract de melc mi se pare taaare interesanta.Cred ac pana l aurma o sa trec si eu la keratina de la Anian si al aniste masti de la ei desi bugetul meu este foaaarate limitat.

    Am vazut si eu acel gel de dus Zero pe site si chiar mi-a facut cu ochiul.Sa ne spui parerea neaparat!

    Paletele de la Sleek!!!You are killing me!Sunt superbe!

    Sa folosesti cu placere tot ce ti-ai luat si la fel si familia ta!

    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
  16. Coco, sa o folosesti cu placere, eu nu prea cunosc multe brand-uri de keratina lichida, am mai folosit una singura in Spania, insa nu mi-a placut.
    Poate ii faci un review! Pupici!

    Aurora, si eu am cumparat ceva de la Elemental, insa pentru fata, mi-am facut o crema si un ser minunate! :) Sunt curioasa ce efect are keratina naturala, am vazut-o si eu pe site. Sa ne spui parerea ta!
    Am vazut ca de pe YR ai facut cumparaturi "fara numar"...dar nu numai.
    Cat despre par, sa stii ca parerea mea este ca mai bine il ai mai scurt si sanatos, decat lung si deteriorat pe jumatate, cu varfuri arse si uscate, asa cum vad in fiecare dimineata in autobuzul ce ma duce la lucru. Asta este parerea mea, lasa ca o sa creasca el, numai ca avand grija de el, va creste frumos si sanatos. :)
    Apropo, la Favisan este un sampon pentru accelerarea cresterii parului, e cca 8 lei din cate imi amintesc eu...nu l-am incercat, dar poate esti curioasa tu....te pup!

    RăspundețiȘtergere
  17. Daria, multumesc frumos, te pup! :)

    MoGio, depinde de plata, numai mate nu sunt, adica eu nu am vazut, insa unele au culori si mate si sidefate, aceea cu culori turbate, Acid-ul, are multe mate, insa la cealalta numai negrul este mat. Daca nu-ti plac cele sidefate puternic, cred ca mai bine te-ai orienta spre altceva :P
    Te pup! :)

    Ela, masca aceea este preferata mea, cea care mi-a refacut parul dupa experienta Gliss, cealalta s-a dovedit a fi si ea extrem de eficienta, asa ca nu le mai schimb.
    Keratina ta de la DM nu este ok?

    Cat despre palete, ce sa mai zic, pe degete arata taaare bine, azi le incerc prima data :P

    Multumesc frumos pentru urarile de bine, te pup! :)

    RăspundețiȘtergere
  18. dialog intre sot si sotie (inspirat probabil si de vizionarea acestui film) ...

    EA: - porcule, nesimtitule! mie nu mi-ai cumparat nimic de craciun, da' ai bani de curve!
    EL: - draga mea, dupa cum bine ai sesizat si tu: vine craciunul; comanda am dat-o intr-un moment de vulnerabilitate emotionala si nu m-am putut abtine ...

    :)) =))

    RăspundețiȘtergere
  19. De mult tanjesc si eu macar la o paletuta Sleek,dar deocamdata ma abtin,mai am multe farduri de consumat si ar fi pacat de ele.

    (Federova,stai linistita,nu ai ramas singura pe planeta fara Sleek...iti sunt alaturi:D)

    Simo,tu keratina lichida o folosesti impreuna cu un unscator de par sau ceva de genul,asa cum scrie la instructiuni?
    Imi doresc tare mult sa incerc mai multe produse pentru par de la Anian,inclusiv Keratina lichida,insa eu nu folosesc uscator/placa sau altceva tocmai pt a nu mi-l arde,parul meu fiind si vopsit,plus ca imi place tare mult cum se usuca natural cu bucle bine definite!
    Te pup

    RăspundețiȘtergere
  20. sa l folosesti cu placere..si eu testez produse anian..si folosesc de vreo luna keratina lichida si sunt foarte multumita..si de ea si de balsamul lichid

    RăspundețiȘtergere
  21. Nu stiu ce sa spun,inca nu am terminat-o,e cam pe la jumatate insa pana acum nu am vazut rezultatele pe care le doream.Bine probabil ca sa functioneze ca lumea ar trebui sa nu ma mai vopsesc si dupa ce termin 2-3 sticlute o sa se vada rezultatele.Habar nu am!Cert este ca nu prea m-a convins...Sper sa ma insel,o sa o consum,apoi incep balsamul tot de la ei si daca nici cu ala nu e ceva mai bine,atunci fac comanda la Anian.

    RăspundețiȘtergere
  22. Descude, eu folosesc keratina lichida exact dupa instructiuni, adica folosesc uscatorul de par dupa fiecare folosire. Fara prezenta caldurii ingredientele active din produs nu se fixeaza in firul de par, iar alcoolul nu se evapora, ducand la uscarea firului de par, asadar este necesara si obligatorie prezenta unei surse de caldura.
    Bifazicul in schimb nu necesita prezenta uscatorului.
    Te pup! :)

    Let's make a diva, multumesc frumos. Ma bucur sa aud ca si la tine functioneaza Anian, si tu ai incercat cateva produse si ma bucur sa vad ca te-au convins si pe tine si ca parul tau isi revine in sfarsit... :P Si eu sunt pe drumul cel bun si m-am invatat minte sa nu mai testez toate prostiile. :P
    Te pup si ma bucur tare ca ai revenit! :)

    RăspundețiȘtergere
  23. Clyyo, multumesc pentru invitatie, m-am inscris si am postat, imi plac produsele si deja cred ca toata lumea stie ca mi le doresc. pup!

    Ela, din cate imi amintesc, cam pe la jumatatea sticlei mele de keratina am inceput sa vad rezultatele, insa parul meu era matura, nu arata precum al tau si oricum si eu inca il vopseam blond. Nu stiu ce sa zic despre keratina ta, daca este ea de vina ca nu ai rezultate vizibile sau pur si simplu nu ti se potriveste. Este posibil si asta, suntem totusi diferiti si nu intotdeauna ce i se potriveste unora merge si la altii...nu stiu ce sa zic, eu chiar eram curioasa cum este a ta.
    Termina tot flaconul si vezi dupa aceea, poate ai un par mult mai dificil si ii ia mai mult timp sa se dea pe brazda :P
    Te pup, bafta! :)

    RăspundețiȘtergere
  24. Buna!Paletele Sleek sunt originale.Nu am comandat niciodata de pe cosmetic style si sunt curioasa.Asa par interesante:)
    http://darlyst.wordpress.com/

    RăspundețiȘtergere
  25. Buna, este adevarat ca nu am vazut nicio alta paleta Sleek in afara de cele doua, insa ma indoiesc sa nu fie originale, Cosmetic Style este totusi un site serios, iar dupa ce le-am incercat astazi pot sa te asigur si eu ca sunt foarte pigmentate, rezistente, cremoase, foarte, foarte bune din punct de vedere calitativ.
    Gasesti muuulte review-uri la celalte fete din blogosfera, eu nu am ce sa zic mai mult despre ele decat s-a spus pana acum.
    Ti le recomand cu caldura! :)

    RăspundețiȘtergere
  26. Multumesc pentru raspuns,atunci la renunt la keratina si voi adauga bifazicul pe lista de dorinte.
    Te pup

    RăspundețiȘtergere
  27. si eu folosesc anian sunt incintata!

    RăspundețiȘtergere

Prin utilizarea acestui formular ești de acord cu stocarea și manipularea datelor tale pe acest site web.

Comentariul tău va fi publicat după moderare. Îți mulțumesc pentru feedback, părerea ta este foarte importantă pentru mine!