Mândria spirituală - păcatul care se crede virtute

Cel viclean" și ego-ul creștinului modern 

Vreau să împărtășesc astăzi cu voi câteva gânduri despre "creștinul de azi și natura sa umană atât de fragilă". Pentru asta, o să mă folosesc de o expresie pe care am împrumutat-o de la educatoarea băiatului meu, care se referă la diavol denumindu-l „Cel viclean". Și am mai învățat și alte lucruri de la ea, dar vi le povestesc cu altă ocazie. 

Ispite rafinate, nu evidente

Asadar, de-a lungul timpului am observat că, în creștinismul contemporan, se vorbește tot mai des despre felul în care Cel viclean nu mai recurge la ispite si nu mai foloseste instrumente evidente pentru a corupe sufletul omului credincios. Metodele sale par astăzi mult mai subtile, mai rafinate, si mi se pare ca tocmai această finețe le face dificil de recunoscut.

Ego-ul: o poartă deschisă

Am fost intotdeauna de părere că egoul este una dintre cele mai accesibile porți prin care Cel viclean poate pătrunde în sufletul omului, afectându-i integritatea spirituală. Și încerc mereu, mereu să-mi amintesc acest lucru (tocmai de aceea am în descrierea blogului versetul Proverbe 16:18 , ca să nu mă ia valul și să uit, mai ales că activitatea mea de aici, nu merge in zone atât de "profunde"). 🤭

Când evlavia devine teren al ispitei

Revenind, pentru un creștin practicant, care investește mult în dezvoltarea sa spirituală, studiază Biblia, face voluntariat, merge la biserică etc, pare, la prima vedere, mai greu să fie corupt. Totuși, Cel viclean este un expert desăvârșit, un fin observator al naturii umane și știe să identifice chiar și cele mai bine ascunse vulnerabilități. 

Iar această deschidere spirituală, dacă nu este trăită în smerenie, poate deveni o slăbiciune exploatabilă.

Spun asta pentru că observ uneori, un fel de superioritate evlavioasă printre unii creștini practicanți, o atitudine poate nu atât de evidentă la prima vedere, dar care ascunde un soi de mândrie sub forma credinței. Iar dacă aceasta nu este un păcat… atunci nu știu cum altfel s-ar putea numi.

Blog editor: Simona Tucu

Între lumini de amurg și vise noi: povestea unei toamne cu Rabanne Fame Intense

Toamna asta mi-am schimbat parfumul, ca și cum aerul rece mă forța să-mi reasortez ritualurile de dimineață și, odată cu el, mi-am revizuit obiectivele pe care le fixasem la început de an. Nu doar ținutele, nu doar culorile din garderobă, ci starea de spirit, tonul pe care îl vreau pe pielea mea, felul în care vreau să las în urmă ziua. 

În acest peisaj de frunze căzute și lumini aurii, am întâlnit Rabanne Fame Intense, parfum ce s-a lipit de mine ca o promisiune de toamnă sofisticată.

Primul impact

În sticluța lui aurie și misterioasă, Fame Intense promite contraste: solarul iasomiei în întâmpinare, urmat de un lemn de santal cremos, care nu doar încălzesc, ci construiesc o aură de profunzime. 

La prima pulverizare, am simțit apa de cocos jucându-se în aer, apoi s-a stins ușor, lăsând florile și lemnul să-și arate forța.

Evoluția și purtabilitatea

Ce-mi place cu adevărat la Fame Intense este că nu devine niciodată prea „aglomerat". Își păstrează o eleganță întunecată, dar nu se lasă copleșit de fum de tămâie, santalul nu devine doar lemnos rece, ci se îmblânzește în apropierea pielii, ca o mângâiere caldă. 

Ce-aș spune cu drag

Dacă vrei ceva care să te învăluie într-o aură misterioasă în această toamnă, care să fie atât pentru serile lungi când lumina dispare devreme, cât și pentru zilele în care-ți dorești să simți că ai dus-o pe umeri eleganța și hotărârea, Fame Intense e o alegere minunată. Nu e doar un accesoriu olfactiv, e o declarație: „am ales ce mă reprezintă și merg înainte, cu strălucire, dar și cu structura care mă susține".

Verdict

În fine, dacă ar fi să mă întorc la acele obiective de la început de an, mai multă autenticitate, mai multă prezență, mai multă calitate în fapte, acest parfum e un companion potrivit. Îl recomand celor care nu se tem de contrast, celor ce iubesc dualitatea florilor și fumului, luminii și umbrei, și mai ales celor care vor să simtă că parfumul lor povestește ceva despre ei, în fiecare zi.

Blog editor: Simona Tucu

În autobuz cu bunica, purtând o lume nouă pe piept

Am 9 ani și sunt în autobuz cu bunica mea. Nu mai țin minte unde a zis că mergeam. Mă uit pe geam, plictisită. Cunosc clădirile, copacii, fiecare detaliu mi-e întipărit adânc în minte. Orașul meu e mic, iar drumul ăsta l-am făcut de sute de ori.

Îmi întorc din nou atenția spre tricou. Trag de el, doar ca să mai admir o dată imaginea de pe piept. Un palmier mare, în centrul atenției, colorat cu un verde aproape fluorescent. O mare nesfârșită și un soare care se pregătește s-o sărute. Culori vii, saturate, cum nu prea se văd prin industria noastră textilă. Tricoul nu e românesc, l-am primit de la ajutoare.

E imediat după Revoluție și vin mașinile cu pachete pentru copiii săraci ai României. Nu prinsesem mare lucru până atunci, dar la ultimul microbuz o aud pe doamna Stanca strigând tare: „E o fetiță fără tată aici, dați-i și ei!" Mi-a făcut lumea culoar să trec, m-au urcat în microbuz și mi-au dat și mie o plasă cu haine.

Tricoul ăsta e de acolo. Are o pată neagră, rotundă, ca de smoală, pe una dintre mâneci. Îmi trec mereu mâna peste ea, îi simt textura cauciucată și visez la palmierul meu, la marea aceea care se iubește cu soarele... Totul pare dintr-o altă lume. Și visez, și visez cu ochii deschiși.

Fetița cu tricoul pătat, care visa la culori nemaivăzute și lumi îndepărtate, îi este adânc recunoscătoare lui Dumnezeu.

Pentru palmier și pentru marea care se iubește cu soarele. A reusit să le vadă și în realitate. 

Blog editor: Simona Tucu

Când ți se pare că Dumnezeu nu te aude

Inspirat din pilda femeii cananience – Marcu 7:24–30; Matei 15:21–28

Există momente în viață când te rogi, strigi din adâncul inimii, și totuși… tăcere. Cerul pare închis, iar Dumnezeu pare departe. Exact asta a trăit femeia cananeană când a venit la Isus, rugându-L să-i vindece fiica posedată. „Ai milă de mine, Doamne!" a strigat ea. Și totuși, Isus nu i-a răspuns niciun cuvânt (Matei 15:23). O tăcere care doare.

Dar această tăcere nu era o respingere. Era o testare a credinței.

Viața ne așază adesea în același loc: rugăciuni fără răspuns vizibil, situații care persistă, dureri care nu se opresc. În astfel de clipe, Dumnezeu pare absent. Dar de multe ori, tăcerea Sa este modul prin care ne cheamă mai aproape, ne curăță intențiile și ne întărește credința.

Femeia cananeană nu s-a oprit. A insistat. A trecut peste dispreț, peste refuz, peste o cultură care îi spunea că nu merită nimic. Și ce a primit? Nu doar un miracol, ci o laudă directă din partea lui Isus: „O, femeie, mare este credința ta!"

Ce putem face când Dumnezeu pare să tacă?

• Să nu ne oprim din rugăciune, chiar dacă nu vedem rezultate imediat.
• Să ne smerim, așa cum a făcut femeia, recunoscând că și „firimiturile" harului Său sunt de-ajuns.
• Să ne ancorăm în Cuvântul Său, nu în emoțiile noastre.
• Credința adevărată nu se vede când Dumnezeu răspunde imediat, ci când El tace, iar tu continui să crezi.

Dumnezeu nu întârzie. El lucrează în tăcere, adesea în locuri pe care noi nu le putem vedea. Iar atunci când pare că nu ne aude, de fapt, ne pregătește să ne asculte mai profund decât ne-am fi imaginat vreodată.

Blog editor: Simona Tucu

Să vorbim cu sinceritate despre skincare și consumerism

 

Aproape în fiecare zi, pe rețelele mele de socializare, vă arăt produse noi de skincare, testez formule, fac unboxing-uri și vorbesc cu entuziasm despre ingrediente active. Și da, îmi place tot ce înseamnă îngrijirea pielii – nu aș fi început altfel această călătorie pe blog si mai apoi pe Instagram.

Acolo unde începe iertarea

Te-ai întrebat vreodată dacă există ceva mai presus de greșelile tale? Dacă iertarea e cu adevărat posibilă, chiar și atunci când simți că ai pierdut drumul?

Manifest pentru simplitate (2025)

Există o frumusețe blândă în simplitate, o liniște care învăluie sufletul precum brațele calde ale mamei.

De ce ar trebui să nu ratezi Muzeul de Arte Frumoase din Budapesta

Situat impunător în Piața Eroilor (Hősök tere), una dintre cele mai emblematice locații ale Budapestei, Muzeul de Arte Frumoase (Szépművészeti Múzeum) este o oprire esențială pentru orice iubitor de cultură, istorie și artă europeană. Nu este doar un muzeu, ci o adevărată călătorie vizuală prin secole de creație artistică.

Iubirea de sine: Reflexia frumuseții divine în sufletul tău

 

Te-ai întrebat vreodată ce înseamnă cu adevărat iubirea de sine? Este doar o formă de egoism sau, dimpotrivă, o datorie sfântă față de noi înșine și față de Dumnezeu? 

În perspectiva creștină, iubirea de sine nu înseamnă mândrie sau narcisism, ci recunoașterea faptului că suntem creați „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu” (Geneza 1:26) și că avem o valoare intrinsecă, dar și o responsabilitate de a trăi conform voii Lui.