Pagini

sâmbătă, 28 martie 2015

Testez Nivea Q10 plus Serum Pearls cu buzzaar.eu

Vă anunțam luna trecută că m-am înscris în campania buzzaar.eu pentru testarea noului produs lansat de Nivea și anume Q10 plus Serum Pearls. Buzzaar.eu este o platformă relativ nouă în România, motiv pentru care nici mecanismele campaniei nu sunt încă puse la punct în mod perfect, sau cel puțin așa am perceput eu după câteva navigări pe site. 

La început am primit un mail cum că nu sunt acceptată, nu îndeplinisem  toate criteriile de eligibilitate, și automat mi-a ieșit din minte toată treaba aceasta. Peste câteva zile, am fost sunată de un operator și mi s-a comunicat că sunt admisă în campanie și mi s-au cerut datele personale pentru trimiterea coletului. 
M-am bucurat evident, am anunțat și pe blog si pe pagina de facebook, pentru a vă da de știre și vouă, mai ales că nu este o campanie dedicată doar bloggerițelor. 

Treaba se face că din momentul confirmării și până în momentul în care am primit coletul a trecut o lună de zile, iar eu nu am reușit să iau legătura cu nicio persoană care se ocupa de această campanie pentru a-i cere detalii despre perioada de trimitere a coletelor. Nu am fost lămurită, dar m-am bucurat că vineri coletul a sosit, iar pe lângă serul promis, am mai primit încă două produse Nivea complementare. 




Eu am început deja testarea, însă am citit în broșura că ar trebui încărcate pe site pozele cu primele impresii la deschiderea coletului, ori eu nu am găsit nicio posibilitate de a face asta. La final, trebuie completat un raport cu impresiile pe care acest ser mi le-a lăsat pe toată perioada testării și sper sa reușesc sa găsesc secțiunea dedicată acestui raport, pentru că inițiativa mi se pare frumoasă și mi-aș dori să o tratez cu maximă seriozitate. 

Așadar serul în cauză este încapsulat într-un recipient parțial transparent, iar conținutul este distribuit chiar sub formă de perluțe mici galbene care sunt dispersate doar în momentul în care produsul este eliberat cu ajutorul pompiței. Nu am mai văzut un așa produs până acum.



Pe parcurs voi reveni cu mai multe impresii despre produsul în sine, deocamdată sunt în plină testare. 


Dacă participați și voi la această campanie, mi-ar plăcea sa schimbăm impresii despre pașii necesari pe care trebuie sa îi parcurgem pe site-ul buzzaar până la raportul final, eu una nu sunt prea lămurită de procedura. 




Cine mai testează în prezent acest produs?



                        VintageLook

19 comentarii:

  1. Si eu o trebuie sa primesc produsele, dar tocmai luni :(.Muream de nerabdare sa primesc coletul cand am primit mesaj, dar din pacate am fost la munca si nu au avut cum sa mi-l lase. Chiar sunt curioasa sa testez acest produs. Te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu de abia am mai prins curierul pe seara, dar l-am luat. Sunt curioasa sa imi scrii si mie daca tu gasesti pe site unde trebuie incarcate pozele de la primele impresii..eu nu am gasit nimic :(

      Frumos din partea Buzzaar si Nivea este ca, pe langa produsul principal, ne-au mai trimis inca doua complementare. Eu de crema contur de ochi, sunt chiar foarte incantata.
      Bafta la testare! :)

      Ștergere
    2. Acum am observat ca nu mai merge sa ma loghez, imi arata ca nu e bun mail-ul :(. O sa vad acasa ce fac..

      Ștergere
    3. Si eu am patit-o cu mailul, mi-am resetat parola pana la urma, nu stiu, e cam ciudat site-ul, m-am gandit ca poate doar eu sunt mai aiurita. :P Vedem pe parcurs cum sta treaba.

      Ștergere
    4. Acum am citit comentariul lui Just M, asa mi se intampla si mie, mail incorect :(

      Ștergere
  2. eu n-am reusit sa particip, nu era in lista orasul meu! mult succes in testare, de abia astept sa citesc review-ul tau, pare foarte interesant produsul!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La cea de-a doua campania Nivea Care am vazut ca au largit aria geografica, poate incet-incet o sa fie inclusa intreaga tara. E clar ca sunt inca la inceput..

      Ștergere
  3. I-am descoperit si eu dar nu m-au acceptat in campanii, nu stiu ce criterii au, la prima am inteles ca era limita de varsta, la a doua nu stiu...

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce-mi place cum arata perlutele in sticluta! ♥
    Testare placuta, Simo! Pupici

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu stiam de site-ul asta, ia sa vedem cum sta treaba...
    Initiativa aceasta a producatorilor este una foarte buna si placuta pentru ambele parti, pana la urma vestile circula cel mai repede din vorba in vorba, de la om la om.
    Duminica frumoasa!
    Kisses, R
    Beauty and bargains
    www.beautyandbargainsbyr.wordpress.com

    RăspundețiȘtergere
  6. nu pot sa particip deoarece nu stau in orasele in care isi desfasoara ei campaniile
    serumul pare foarte interesant
    sa revii cu pareri despre produs
    o primavara frumoasa
    http://albastruintens.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
  7. Si eu sunt tare curioasa de aceste produse! :D Astept sa vad ce rezultate are la tine!

    http://colorspiritattitude.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
  8. Eu am fost acceptata in campania Nivea Care dar nu reusesc sa ma loghez pe site-ul lor, ca sa postez ce vor ei sa postez ... Am incercat si resetarea parolei, de 4 ori, dar tot nu merge. Nu e prea bine facut site-ul lor si e cam greu sa tii legatura cu ei ... Pacat, initiativa e frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  9. Si eu am primit coletul si sunt incantata de ce am primit dar am mari probleme cu site-ul. Aici vei gasi linkul pentru a completa impresiile http://buzzaar.eu/ro/niveaq10/final_report insa eu am fost nevoita sa dau translate la pag pentru ca scria in rusa cred :))
    Chiar am incercat sa completez acel survey dar nu mergea.
    Sunt curioasa daca se vor remedia problemele.

    RăspundețiȘtergere
  10. I-am descoperit si eu dar nu am primit nimic de la ei,inseamna ca nu m-au acceptat...o fi de vina varsta sau oarsul unde lociuesc :D
    Sa le folosesti cu drag! :-*

    RăspundețiȘtergere
  11. Mi se pare interesant serumul cu acele perlute :) Sa le folosesti cu placere :) Pupici

    RăspundețiȘtergere
  12. Si eu astept coletelul, de fapt il astept de ceva vreme si imi luasem gandul de la el, ma gandeam ca se ratacise. Acum insa nu mai reusesc sa ma loghez pe site-ul lor si nu cred ca problema e la mine.
    Asa curioasa sunt sa descopar benefiicile produsului, tare interesante mi se par acele bilute :))
    Pup

    www.descude.com

    RăspundețiȘtergere
  13. Buna!!!Doar ce-a plecat curierul,incep din seara acesta ca nu mai am rabdare sunt foarte generosi si le multumesc cat si tie simo pupici.

    RăspundețiȘtergere
  14. Eu nu ma aflu in arealul potrivit! :))) Cred ca m-as fi inscris, imi trezeste curiozitatea acel serum!
    Draga mea, sa fie cu spor testarea, cu rezultate la inaltimea asteptarilor! Astept cu interes impresiile tale, sunt de referinta pentru mine...

    Calda imbratisare, Simo!
    Ilda
    Lavender Thoughts

    RăspundețiȘtergere

Prin utilizarea acestui formular ești de acord cu stocarea și manipularea datelor tale pe acest site web.

Comentariul tău va fi publicat după moderare. Îți mulțumesc pentru feedback, părerea ta este foarte importantă pentru mine!