"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."
Acest blog conține link-uri de afiliere (profitshare, iHerb etc).

luni, 20 aprilie 2020

Patch-urile cu cafeină și săpunul cu ph neutru de la Good Molecules


Ultimul pachet PR primit din partea celor de la Good Molecules cuprinde două produse lansate de curând pe site:

  • Caffeine Energizing Hydrogel Eye Patches 
  • Clarify and Cleanse Bar 

Anul trecut, la începutul colaborării, când mi-au trimis primele produse pentru testare, acestea mai exact, aveau un număr limitat de produse pe site și, ca să fiu sinceră, nu am anticipat că vor ajunge într-un timp atât de scurt la o plajă așa de largă de produse de skincare. 
Desigur acest lucru nu poate decât să mă bucure, pentru că am descoperit o mulțime de lucruri interesante printre ultimele lansări și abia aștept să pun o comandă cu prietenele mele pentru Niacinamide Serum, care a rămas preferatul meu, dar și pentru alte câteva produse pe care am pus ochii pe site. 

Pentru comenzi de peste 50 de dolari transportul apare menționat ca fiind gratuit, și chiar dacă pachetul ajunge la Poșta Vamală și pot plăti TVA-ul pentru comandă, costul final consider că rămâne unul foarte bun, dat fiind faptul că prețul produselor este unul destul de accesibil. Ca fapt divers, Niacinamide Serum costa doar 6 dolari. 


Dar, revenind la produsele primit de data acesta, după cum v-am spus mai sus este vorba despre o cutie cu patch-uri pentru ochi infuzate cu cafeină, care lucrează pe decongestionarea ochilor obosiți și a cearcănelor, pe fermitate și hidratare.

Cutia conține 60 de patch-uri hydrogel infuzate cu 1% cafeină, niacinamide, licorice, peptide, alantoină, uleiuri vegetale, și aloe vera. 
Vin însoțite de o spatulă cu ajutorul căreia se pot scoate din cutie într-un mod igienic. 
Se aplică sub ochi sau în orice altă zonă care are nevoie de un astfel de tratament. Se lasă cca 15 minute după care se îndepărtează. În cazul meu, după circa 10 minute tot conținutul se absoarbe perfect în piele, astfel încât și aceasta și patch-urile rămân uscate. 


Îmi plac maxim aceste tipuri de plasturi pentru zona ochilor, dacă sunt ținute la frigider, efectul de revigorare este mult intensificat, ceea ce face ca efectul asupra pungilor de sub ochi să fie și mai vizibil. Restul ingredientelor din compoziție lucrează frumos pe hidratare și relaxarea pielii din zona ochilor. 
Patch-urile cu cafeina de la Good Molecules sunt minunate ca prim pas înainte de aplicarea cremei emoliente|antirid de ochi. 
Nu conțin alcool sau parfum. Nu au niciun miros și nu creează absolut niciun disconfort ochilor sau pielii sensibile din jurul acestora. 


Săpunul solid este diferit de ceea ce știam eu despre acest tip de produs, el este conceput pentru pielea cu probleme, în special, dar poate fi folosit pentru toate tipurile de piele, inclusiv cea sensibilă, pentru față sau corp. Conține acid salicilic, ulei de tea tree, argilă și ulei din semințe de grepefruit și măceșe. Are un ph neutru, nu conține sulfați și săpun. 
Nu l-am introdus încă în rutină, am deja mai multe produse pentru curățare deschise, dar sunt foarte curioasă de felul în care lucrează, astfel încât abia aștept să îl încerc. 

Așadar, acestea sunt ultimele două produse Good Molecules trimise pentru testare. Ce impresie aveți despre ele?





Dacă aveți întrebări, căsuța de comentarii vă stă la dispoziție!

***



Zilnic mă puteți găsi cu informații noi pe contul meu de instagram @simonatucu
Vă aștept!



                                                                                                          Blog editor: Simona Tucu

8 comentarii:

  1. Patch-urile pentru ochi mă tentează foarte tare de ceva timp. Chiar îmi doresc să văd ce efecte are cafeina asupra ochilor mei.

    RăspundețiȘtergere
  2. Super tare, nu am folosit nimic de la ei, si din pacate mi-e cam greu sa o fac pentru ca nu am posta vamala, la 100km distanta deci cam peste mana, dar sincer mi-ar placea sa le incerc produsele

    RăspundețiȘtergere
  3. Valeria Chertes22 aprilie 2020, 00:26

    Mi se par super faine produsele,plasturii îmi fac cu ochiul.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce interesanti par plasturii. Nu am incercat niciodata, dar mi-as dori. Sunt curioasa!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Produsele cu cafeina mi se par foarte faine. Chiar mi-ar placea sa incerc si produsele astea.

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu stiam de brand si nici de produse dar chiar par fparte interesante si cu siguranta le-as incerca.

    RăspundețiȘtergere

Prin utilizarea acestui formular ești de acord cu stocarea și manipularea datelor tale pe acest site web.

Comentariul tău va fi publicat după moderare. Îți mulțumesc pentru feedback, părerea ta este foarte importantă pentru mine!