"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."
Acest blog conține link-uri de afiliere (profitshare, 2performant, iHerb etc).

joi, 21 septembrie 2017

Tonic Balea pentru ten sensibil – impresii/review


În rutina de dimineață am neapărată nevoie de un tonic, așa m-am obișnuit de mulți ani și în prezent mi-am construit rutina astfel încât să includ și un astfel de produs, atât dimineața, după cum spuneam mai sus, dar și seara după curățarea tenului cu un gel/săpun de față, pentru reechilibrarea ph-ului.

Pe instagram vă arătam alaltăieri că am terminat tonicul meu preferat – Andaloul Naturals Clementic+C, produs pe care intenționez să cumpăr în varianta mare, pentru că am folosit până acum recipientul mic, varianta travel, e excelent formulat și foarte eficient.
Dar atunci când nu dispun de un buget prea generos, aleg tonicul Balea pentru ten sensibil



Nu este un produs excelent, dar este bun, are puțin iritanți, după cum vedeți în lista de mai jos, analizată după dicționarul beautypedia. Este blând cu tenul și miroase discret, în ciuda prezenței parfumului destul de sus în lista cu ingrediente:

  • Aqua
  • Glycerin - BEST
  • Polyglyceryl-4 caprate - GOOD
  • Prunus amygdalus dulcis flower extract - GOOD
  • Decyl glucoside - GOOD
  • Arginine - GOOD
  • Parfum - POOR
  • Potassium sorbate - GOOD
  • Citric acid - GOOD
  • Sorbic acid - GOOD
  • Sodium benzoate - GOOD
  • Rosmarinic acid - GOOD
  • Alpha-isomethil ionone – POOR

luni, 18 septembrie 2017

Despre demachiere cu Pure Stem de la green-lab.ro

Dacă mă urmăriți de mai mult timp și citiți articolele mele despre îngrijirea pielii, probabil ați sesizat cât de mult pun preț pe demachierea și curățarea tenului și pe includerea obligatorie în rutina de îngrijire a pielii a unei creme cu factor de protecție solară în fiecare zi. Sunt două direcții care stau la baza unui ten curat, sănătos și frumos. De aici se începe orice rutină de îngrijire, indiferent de tipul tenului sau de problemele cu care acesta se confruntă.

Dacă treaba cu protecția solară am învățat-o pe parcurs, informându-mă și observându-mi atent propria piele, demachierea am învățat-o de când am pus pe ten primul produs de machiaj. Nu a existat nicio perioadă în viața mea în care să neglijez acest aspect, o seară târzie cu oboseală maximă în care să sar peste acest pas și să mă duc direct la somn sau vreo altă situație în urma căreia să omit să-mi demachiez tenul. Tocmai de aceea promovez pe cât pot de mult, atât în online cât și în offline, curățarea și spf-ul ca fiind piatra de temelie pentru o piele sănătoasă și punctul de plecare în construirea unei rutine corecte de îngrijire.
În cei 21 de ani de când mă machiez și implicit mă demachiez, am încercat nenumărate formule de demachiant, precum și tehnici de demachiere. Într-un final am ales tipul de produs care mi se pare mie a fi cel mai eficient, precum și tehnica potrivită, aceea care îmi curăță ochii și pielea cel mai bine, fără să o agresez și fără să petrec o veșnicie în fața oglinzii. Așadar, precum deja ați ghicit, pentru că am o mulțime de review-uri pe blog, cel mai eficient produs de demachiere pentru mine îl constituie laptele demachiat, (urmat la pasul II de apa micelară și la pasul III de un gel/spumă de curățare solubile în apă).