"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."
Acest blog conține link-uri de afiliere (profitshare, 2performant, iHerb etc).

luni, 28 august 2017

AHA exfoliant chimic, pentru ce se folosește?| Resist Daily Smoothing Treatment 5% AHA

De câțiva ani deja, de când Pasagera a făcut lumină în ceea ce privește o rutină corectă de îngrijire a pielii, exfolianții chimici AHA și BHA nu mai reprezintă o necunoscută și nici motiv de îngrijorare cu privire la denumirea lor considerată îndoielnică până nu demult. De fiecare dată când foloseam termenul exfoliant chimic într-o conversație despre îngrijirea tenului, primeam un feedback ... să îi spunem nu tocmai pozitiv, pentru că termenul trimitea interlocutoarea cu gândul la un soi de tratament extrem executat doar în cabinetele de dermatologie pe tenurile cu probleme grave de sănătate, ceva similar peelingurilor chimice probabil.

Blogurile de beauty, prin promovarea unei rutine corecte de îngrijire, au făcut lumină în ceea ce privește exfolianții chimici și aproape nimeni în prezent nu se mai sperie de denumirea lor mai puțin prietenoasă.
Eu cred că indiferent de tipul și condiția tenului (uscat, gras, mixt, matur, acneic, pigmentat etc) oricine poate găsi un exfoliant chimic care să i se potrivească și poate obține astfel nenumărate beneficii de pe urma folosirii acestuia. De fapt cred cu tărie că o rutină corectă de îngrijire trebuie să includă exfoliantul chimic potrivit.

Astăzi vă vorbesc despre AHA – alpha hydroxy acid – reprezentat în principal de acid glicolic și acid lactic. AHA-ul are rolul de a îndepărta în mod foarte blând stratul de celule moarte de la suprafața pielii și nu posedă capacitatea de a intra foarte adânc în pori fiind astfel mai potrivit pentru tenurile uscate sau normale.

Exfoliantul AHA se recomandă a fi aplicat cel mai bine seara după demachierea, curățarea și tonifierea tenului, iar ziua este obligatorie folosirea unui produs cu factor de protecție solară de minin 30.


Principalele direcții de acțiune ale sale sunt:

  • Îndepărtează stratul de celule moarte de la suprafața pielii, facilitând absorbția produselor aplicate ulterior (seruri antiaging, produse hidratante, emoliente etc), 
  • Stimulează producția de colagen, adăugând un plus de fermitate pielii, 
  • Îmbunătățește textura și relieful pielii,
  • Ameliorează aspectul petelor hiperpigmentare,
  • Ameliorează ridurile și liniile fine,
  • Tratează urmele produse de acnee.


Ce trebuie să știm atunci când alegem un exfoliant chimic AHA? Ambalajul produsului trebuie să conțină următoarele specificații:

  • concentrația – care trebuie să fie între 5% și 10% pentru ca produsul să fie eficient, 
  • ph-ul, între 3 și 4,
  • informații cu privire la aplicarea unui produs de protecție solară pe timpul zilei, deoarece exfolianții chimici determină fotosensibilizarea pielii și pot provoca arsuri solare.
aha + bha exfoliant chimic ten normal si uscat, antiaging


Eu folosesc în rutină și AHA și BHA și mereu am afirmat că cele două tipuri de exfolianți chimici, pentru mine au reprezentat o adevărată revelație în ceea ce privește tehnica de îngrijire a tenului.
Vara aceasta, pentru că folosesc un BHA mai puternic, de 4%, am ales o variantă de AHA mai blândă, de 5%, și anume Resist Daily Smoothing Treatment 5% AHA.

Până acum, de la Paula s Choice, am ales varianta 8% gel, cea mai potrivită tenului meu mixt, însă în contextul noii rutine, varianta trial size de 5% a fost cea mai potrivită alegere.
Textura e de loțiune lejeră cu absorbție rapidă în piele, fără să creeze niciun fel de disconfort pielii, din contră, după fiecare utilizare mi-am simțit pielea hidratată și catifelată, ca și când aș fi folosit un produs cu proprietăți ușor emoliente. Lucrează foarte frumos în ceea ce privește aspectul și textura pielii.

Pe lângă acidul glicolic din compoziție, produsul mai conține și acid salicilic în concentrație de 0,5%, dar și antioxidanți, ceramide și peptide.

Îl recomand tenurilor de la uscate până la mixte, fără probleme majore de hiperpigmentare sau urme de acnee. Pentru o acțiune mai intensă, variantele de AHA 8% sau 10% le consider a fi mai indicate.



Voi folosiți AHA? Dacă da, cum vi se pare a fi produsul folosit de voi?








VintageLook

SURSA: The best skin of your life starts here - Paula Begoun

6 comentarii:

  1. suna tentant, mai ales daca merge la tenuri hipermigmentate cu problememinore...am ramas cu ceva pete de la sarcina, parca nu mai sunt la fel ca inaite deci as incerca acest produs dar parca putin mai puternic

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, e indicat pentru pete, dar incearca varianta de 8% zic eu. De asemenea foloseste si vitamina C de 15-20%, arbutin... Stiu ca e mai greu sa scapi de ele, dar cu rutina adecvata plus spf zilnic (ceea ce tu oricum folosesti) sigur o sa dispara.
      Eu nu am avut pe fata, ci pe coapse :p Deocamdata nu am folosit nimic pentru tratament, dar nu m-am expus deloc la soare.

      Ștergere
  2. Ce-mi place ca ai inceput sa vorbesti despre exfoliere. Eu inca cred ca multe persoane nu stiu despre ea. Foarte fain articolul asta <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da, m-am gandit sa fac o serie de articole asa mai scurte despre principalele directii de ingrijire a pielii. Pasagera ne-a dat ideea la ultima intalinire a bloggerilor de beauty si am zis ca o sa ma folosesc de ea.
      Urmeaza bha-ul... :)

      Ștergere
  3. Nu folosesc AHA, dar am tot auzit si ma gandesc de ceva timp sa ma ocup mai bine de tenul meu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ar fi un pas foarte important si un produs minunat pe care ai putea sa i-l oferi tenului tau :)

      Ștergere

Prin utilizarea acestui formular ești de acord cu stocarea și manipularea datelor tale pe acest site web.

Comentariul tău va fi publicat după moderare. Îți mulțumesc pentru feedback, părerea ta este foarte importantă pentru mine!