"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."
Acest blog conține link-uri de afiliere (profitshare, 2performant, iHerb etc).

joi, 8 iunie 2017

Amintiri din adolescență cu STR8


Era într-o seară de sâmbătă pe la sfârșitul anilor '90, îmi amintesc perfect de fardul albastru cerneală cu care îmi exersam machiajul la fiecare sfârșit de săptămână și glitterul multicolor pe care îl aplicam cu multă precizie în colțul interior al ochilor, de fondul de ten marca Ruby Rose cu subton roz, care, cu ochiul critic de acum aș spune că nu mi se potrivea deloc, și nelipsitul creion negru Ada, pe atunci cu adevărat deosebit din punct de vedere calitativ.

Mă pregăteam de discotecă, precum probabil ați ghicit. Da, prin '90 noi mergeam la discotecă, nu în club și plecam de pe la ora 20:00 de acasă, pentru că distracția începea foarte devreme. În esență lucrurile nu erau foarte diferite față de acum, aveam machiaje accentuate și outfituri cu fuste de-o palmă (ca și acum) paietate și colorate specifice anilor '90.  Totuși nu aveam look-uri la fel de elaborate ca cele ale domnișoarelor din cluburile anilor 2000, dar mesajul pe care ne doream să-l transmitem și motivația au rămas aceleași. Indiferent de perioadă, tinerii vor ieși și vor socializa mânați mereu de același scop – fetele își doresc să atragă băieții, iar băieții vor face tot ce le stă în putere să atragă atenția fetelor. Cine afirmă că, singur fiind, ieșea în discotecă pentru altceva, ei bine, minte!!!

Ce era diferit față de nopțile din cluburile actuale sunt celebrele blues-uri de după 00:00, un șir de vreo 3 piese lente care, în mod evident, presupunea un dans în doi. Cu inima bătând nebunește în piept, după ce toată seara te-ai holbat într-un mod ...în mintea ta discret, ca să nu prindă că ești topită după el cică, așteptai să vezi dacă te invită sau nu la dans. Socoteala de acasă nu se potrivea mereu cu cea din târg, pentru că era posibil să invite o alta, motiv să o urăști toată viața și să nu o mai saluți nici în prezent întorcând capul în altă parte. Eh, dar nu ăla e motivul, exagerez eu acum, cică după atâția ani nu ne mai recunoaștem, că deh, ne-am schimbat prea mult...aham...

Dar trecând peste asta, trebuie să recunosc că treaba cu dansul, mie mi s-a întâmplat des și motivul nu era unul greu de intuit, cântăream vreo 30 de kg cu tot cu cerceii mei supradimensionați, niște belciuge argintii late de vreo doua degete, după cum le descria bunică-mea. Într-o perioadă, în care concepții, precum celebrul grasă și frumoasă încă erau de actualitate în comunitatea noastră, e lesne de înțeles că în adolescența mea nu eram tocmai vreun ideal de frumusețe. Daaa, multă, multă dramă la vremea respectivă și multă slănină și ouă prăjite în untură dimineața la micul dejun, că doar-doar oi mai pune vreun kg pe mine, dar astea sunt poveștile unui alt articol.

Dar ce să vezi, în seara aceea de sâmbătă mi-a ieșit totuși pasiența și la ora blues-urilor ghici cine dansa emoționată toată în brațele crush-ului ei? Moi, adică subsemnata cu belciuge în urechi! Pff, ce seară reușită, demnă de ținut minte și de povestit pe blog peste douaji de ani!
Mi-l amintesc și acum, bine știu și cum îl cheamă, dar nu zic, purta geacă de blugi prespălată, părul coafat cu gel, ca Dylan din Beverly Hills, și era dat cu parfum bun – mai exact STR8! Pai, cu parfumul ăsta de top m-a dat de tot pe spate, am avut material de povestit cu fetele o lună după această experiență. Băieții mișto din vremea respectivă nu erau apreciați după BMV-ul din parcare, de fapt prea puțini băieți aveau mașini personale în vremea respectivă și nici după ceasul smecher de la mână, noi ne uitam la adidașii de firmă, blugii și parfumul bun! Mai, și STR8-ul ăsta îmi amintește tare de momentele acelea frumoase din '90. Și deși vine și în alte variante, și-a păstrat nealterată personalitatea până în prezent și încă poate defini un băiat mișto ...sau cool?!, parcă sună mai de actualitate... 


Ce amintiri faine aveți din adolescență?







VintageLook

2 comentarii:

  1. O alta descriere superba si plina de viata, in cateva randuri m-ai trimis in 94; la discoteca din Pui si la baiatul meu care mi-a povestit o noapte intreaga despre cum parfumul lui era inspirat de puternica miscare Grunge si cum si eu ar trebui sa l folosesc. El m-a initiat in conceptul de unisex cu One C.K.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haha, noi vorbeam numai tampenii la vremea aia, nu cred ca stiam ce inseamna conceptul grunge si nu cred ca stia nimeni de la mine din discoteca :))
      Singurul parfum unisex din perioada aia de care imi amintesc eu e Instesa, unul rosu cu alb parca :))
      Multumesc mult, draga mea, te imbratisez!!

      Ștergere

Prin utilizarea acestui formular ești de acord cu stocarea și manipularea datelor tale pe acest site web.

Comentariul tău va fi publicat după moderare. Îți mulțumesc pentru feedback, părerea ta este foarte importantă pentru mine!