"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."
Acest blog conține link-uri de afiliere (profitshare, 2performant, iHerb etc).

duminică, 8 ianuarie 2017

Noi produse cosmetice în teste

De Crăciun am primit o mulțime de ”jucării” noi în materie de cosmetice. Nu am reușit să mă țin departe de ele, așa că am început deja să introduc în rutină câteva dintre ele, deși ar trebui să mă țin de planul inițial și să încerc să consum dintre cele pe care le folosesc în prezent și sunt pe cale să expire deja. 
Dar e greu să stai cu ”ispitele” în sertar fără să te atingi de ele, așa că am ales de data asta 3 produse esențiale - un fard maro sidefat de pleoape, un bronzer pudră și un iluminator stick. 
Așadar am pregătit mai jos câteva poze cu cele trei, urmând să vă prezint și impresiile mele după o perioadă decentă de testare. 

De obicei dimineața la serviciu nu am timp pentru un machiaj complex al ochilor, și folosesc ori un eyeliner simplu completat cu câteva straturi generoase de rimel, ori un fard neutru aplicat pe întreaga pleoapă și difuzat bine cu ajutorul pensulei de blending, completat în același mod cu straturi multiple de rimel. Fardul mono Nyx Bedroom Eyes PS10 este perfect pentru această operațiune. Un maro puternic sidefat, bogat în particule care reflectă lumina și extrem de pigmentat. Să vedem cum se comportă și pe pleoape, pentru că în swatch arată grozav.


Pudrele  bronzante îmi sunt absolut indispensabile, am mai multe astfel de produse și fiecare are parcă farmecul și rolul său în cadrul fiecărui machiaj. Deși în ceea ce privește machiajul ochilor sunt mai superficială, când vine vorba de ten, îmi place să mă ocup mai mult de partea de aplicare a fondului de ten, a pudrei și a produsului pentru contouring. Folosesc în continuare același Double Wear, care nu a putut fi detronat de niciun alt fond de ten până în prezent, pudră în strat foarte subțire, pudră bronzantă, blush și puțin iluminator. Foarte rar folosesc concealer și pe porțiuni foarte mici, pentru că nu îmi place aspectul încărcat pe care îl conferă tenului.
Bronzerul Sundreams de la Pacifica are un glow foarte discret și este foarte potrivit pentru machiajul de zi. Este un produs mineral, 100% vegan. 


Iluminatorul nu consider că este un produs cosmetic indispensabil și în ceea ce privește machiajul de zi, trebuie folosit cu multă atenție. O cantitate prea generoasă și aspectul tenului poate deveni repede foarte încărcat și lipsit de naturalețe, mai ales în lumina naturală sau solară mai puternică. Eu sunt foarte atentă cu produsele care conțin particule care reflectă lumina mai ales prin prisma faptului că aplicate necontrolat pot evidenția într-un mod foarte inestetic porțiunile cu pori măriți, iar eu mă feresc teribil de acest lucru. 

Iluminatorul stick de la Milk Makeup este foarte ușor de folosit, eu îl aplic doar deasupra pomețiolor și rareori pe frunte și obțin un aspect natural. Nu încarcă tenul având o consistență light, fără să fie însă prea lichidă sau grasă. 


Acestea sunt cele trei produse nou introduse în rutina mea, abia aștept să-mi formez o impresie despre calitatea lor și să o împărtășesc cu voi. 

Weekend plăcut în continuare! 

________________________________________





VintageLook

19 comentarii:

  1. Nici eu nu as fi putut sa le tin intr-un sertar, avand in vedere cat sunt de interesante. Imi plac toate in egaa masura si nu-mi ramane decat sa astept parerea ta in ceea ce le priveste si sa-mi spui si cat de rezistente sunt.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, cam asa este, din pacate nu ai cum sa le rezisti :P
      Revin cu impresii! :)

      Ștergere
  2. Wow, cât de superbă e nuanța fardului NYX și cât de pigmentat pare să fie!
    La mine în rutina de machiaj de zi cu zi nu se regăsesc mereu bronzerele și iluminatoarele, de multe ori mă limitez la blush, dar în schimb nu-mi lipsește concealerul lichid, pentru camuflarea cearcănelor. Deh, fiecare după nevoi și preferințe :))
    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, exact, fiecare dupa nevoi :P
      De fardul de la Nyx nu stiu ce sa zic, nu prea m-a dat pe spate la prima purtare, dar mai incerc, nu am o impresie clara inca :P
      Pup si eu!

      Ștergere
  3. Orice produs incercat de la NYX a fost o placere pentru mine, pana acum nu m-au dezamagit. Produse MILK inca n-am incercat si sunt tare curioasa cum ti se par.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Milk nu am incercat nici eu pana acum, dar pare foarte fain acest stick pentru machiajul de zi, are exact proportia potrivita de particule iluminatoare :)

      Ștergere
  4. bine te-am gasit! sa ai un an minunat, cu impliniri! te pup!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Arata superb fardul Nyx... aproape la fel de fain precum unul dintre fardurile Bella Pierre (Cocoa) pe care le am de la tine! :D
    Cu iluminatorul sunt in etapa tatonarilor, cochetez cu el, ma avant, bat in retragere, copilaresc inca - asa, ca de obicei, in urma fata de intreaga lume; dar zau ca mi-e bine asa cu mine!
    Prietena draga, sa folosesti cu bucurie noutatile prezentate! Asa de mult mi-a placut sa te citesc!!!
    Imbratisare si multi pupici, Simo!
    Ilda

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mda, calitativ parca nu e asa de fain, fardul Nyx, dar inca il testez, poate am avut o zi mai proasta :P
      In ceea ce priveste iluminatorul, am scris si eu in corpul postarii ca nu mi se pare un must have, iar daca nu este aplicat cu masura, mai bine nu, asa ca nu te stresa, un blush fain e cel mai important dupa mine, cel care confera expresivitate fetei.
      Iti multumesc si eu pentru vizita, prietena draga, te imbratisez!!

      Ștergere
  6. Imi place mult nuanta fardului de la Nyx.
    Nu am inca nici-un produs de la acest brand, dar mi-as dori.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am incercat mai multe produse Nyx, unele sunt chiar foarte, foarte faine, dar despre acest mono nu stiu ce sa zic inca :(

      Ștergere
  7. Toate arta excelent!
    Mono-ul de la NYX arata excelent! Si eu ma machiez asemanator in zilele in care merg la munca dar folosesc iluminatorul de la MUA de care sunt dependenta. Ofera o stralucire atat de delicata si simpatica... <3
    Sa te bucuri de toate pana la ultimul strop!
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. eu nu folosesc in fiecare zi iluminator, dar de cand am stick-ul acesta am inceput sa o fac, asa cum spui si tu de al tau, asa mi se pare si mie, delicat si potrivit pentru zi :)
      De fardul de la Nyx nu stiu ce sa zic inca, de la prima aplicare nu m-a convins, l-am lasat pe tusa zilele astea, dar o sa reincep de maine sa-l folosesc, sa vedem ce poate.. :P
      Multumesc frumos!
      Pupici!

      Ștergere
  8. Produse interesante si combinatii utile !

    RăspundețiȘtergere
  9. Culoarea aceea de fard bronz este minunata, dar ma tenteaza sa incerc iluminatorul, nu prea folosesc asa ceva.

    RăspundețiȘtergere
  10. Minunate tipsuri, multumesc!
    Te rog arunca un ochi si pe magazinul meu online MissGrey.ro
    https://missgrey.ro/blog/despre-rochii/unde-putem-purta-rochiile-rosii-de-seara/

    RăspundețiȘtergere

Prin utilizarea acestui formular ești de acord cu stocarea și manipularea datelor tale pe acest site web.

Comentariul tău va fi publicat după moderare. Îți mulțumesc pentru feedback, părerea ta este foarte importantă pentru mine!