"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."
Acest blog conține link-uri de afiliere (profitshare, 2performant, iHerb etc).

vineri, 30 decembrie 2016

Ultima descoperire din 2016 - cremele de corp parfumate de la Oriflame - top 3 preferate

Deși folosesc cosmetice Oriflame de mai bine de 20 de ani, încă găsesc în cataloagele din fiecare lună produse care reușesc să mă surprindă și să mă determine să le adopt în rutină fără să stau prea mult pe gânduri. 

În 2016 am descoperit că există două tipuri de creme de corp puse la dispoziție alături sau nu de parfumuri din aceeași gamă. Unele sunt creme simple, hidratante cu diverse note parfumate, iar altele sunt încadrate în categoria ”perfumed body cream”, ceea ce înseamnă în mod evident - creme de corp parfumate și care se disting de prima categorie prin parfumul mult mai intens și de lungă durată pe care îl conțin. Nu știu cum de mi-a scăpat acest aspect atât timp, dar acum că am descoperit clasificarea, am început să testez cam tot ce găsesc prin catalog. Din ceea ce am încercat până acum am rămas fidelă celor 3 produse din imagine, unul dintre ele clasându-se categoric și indubitabil pe primul loc, fără posibilitatea să fie cumva detronat de vreun altul asemănător. 


Așadar pe locul III se află crema de corp parfumată Divine, ambalată în celebrele borcănele transparente Oriflame de 250 ml. Are o consistență fluidă, se absoarbe foarte repede în piele și are o putere medie spre mică de hidratare (așa cum au cam toate cremele parfumate pe care le-am încercat până acum, indiferent de brand). Probabil mai săracă în note decât parfumul din aceeași gamă, redau totuși notele care alcătuiesc piramida florală pentru a vă face o idee despre aroma acesteia: 
  • note de vârf: bambus, violetă, kiwi, zambilă de apă și iederă
  • note de mijloc: orhidee, frezie, iasomie, crin și trandafir
  • note de bază: lemn de santal, mosc alb și prune

Pe locul II am clasat ultimul produs achiziționat nu demult, crema de corp parfumată Miss Giordani. Am folosit-o foarte des la birou pe post de cremă de mâini, nu pentru efectul ei hidratant, care, precum spuneam mai sus, nu este unul demn de menționat, ci pentru parfumul care reușește îmi schimbă starea de spirit în mod automat după fiecare aplicare. Îmi pare o aromă mai complexă decât precedenta și categoric are o influență mult mai mare asupra stării mele de spirit. Se menține destul de mult timp pe piele. 
Parfumul din aceeași gamă are o compoziție după cum urmează:
  • note de vârf: grepfruit alb, bergamotă de Calabria, iederă și mango,
  • note de mijloc: frezie, bujor, piper roz și neroli,
  • note de bază: paciuli, lemn de santal, vanilie, zmeură și mosc.
De menționat că în acest caz, tubul are doar 150 ml. 

Preferata mea fără ezitare, produsul de pe primul loc este crema de corp parfumată Giordani Gold Essenza, care pur și simplu m-a cucerit de la primul contact. Am știut foarte repede că responsabilă pentru această ”îndrăgosteală” bruscă este bergamota din compoziție, noua mea dragoste în materie de note. 
Dintre toate cele circa 6 creme de corp parfumate pe care le-am testat până acum, aceasta mi se pare că are cea mai îndelungată rezistență pe piele. O aplic seara, iar dimineața când mă schimb parfumul de pe piele se degaja din nou în cameră - o adevărată încântare!!
În momentul de față sunt la a doua cutie și nu am de gând să mă opresc atât timp cât există această compatibilitate perfectă între noi. 
Parfumul din aceeași gamă, și cel mai scump din oferta Oriflame de altfel, are următoarea schemă compozițională:
  • note de vârf: bergamotă,
  • note de mijloc: floare de portocal și flori albe,
  • note de bază: note lemnoase
În funcție de oferta din fiecare catalog, eu le-am achiziționat la prețuri diferite, dar în jur de 25 de lei oricum. Uneori parfumurile din aceeași gamă vin la pachet cu aceste creme în mod gratuit, cred că au fost vreo două oferte de acest fel luna trecută. 
Precum vedeți toate cele trei creme se încadrează în același registru floral de arome, potrivite personalității mele. Voi ați încercat vreuna, care este preferata voastră?


VintageLook

Mă găsiți și aici:




8 comentarii:

  1. Am incercat si eu aceste creme si imi plac. Incearca si My Red si s.ar putea ca Giordani sa fie detronat de departe prin parfumul intens!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mmmm, vad ca e iasomie curata acest My Red, trebuie sa o incerc neaparat!! Multumesc de sugestie!! :D

      Ștergere
  2. Nu am incercat nici una din aceste 3 creme ,desi sunt si eu reprezentant. Giordani chiar as vrea sa incerc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trebuie sa le incerci, eu nu sunt reprezentant, dar cumparam mereu din alea hidratante (body cream) pentru ca sunt mereu putin mai ieftine si nu mi-am dat seama de diferenta pana anul acesta :P Mi-ar placea si una din aia cu lapte si miere parfumata, am scrubul din gama aceea si ma innebuneste la dus de fiecare data :P

      Ștergere
  3. Nu am mai folosit de foarte mult timp produse Oriflame. Când eram in liceu eram tentată sa incerc mai des astfel de produse. Dintre toate cremele parfumate am încercat-o pe prima. Vechea milk & honey. Avea un mitos plăcut dar, asa cum ai zis si tu, hidratarea nu este punctul forte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, varianta cu lapte si miere este probabil cea mai cunoscuta varianta dintre toate cremele de corp Oriflame, insa face parte din categoria celor simple, hidratante, nu este parfumata. Ma uit in fiecare catalog doar, doar apare si varianta parfumata, eu am scrubul din aceeasi gama si mi se pare excelent, mi-ar placea sa completez experienta si cu o crema parfumata cu aceeasi aroma. Oricum si cea actuala miroase destul de puternic, am tot avut-o de-a lungul timpului.
      Te pup, la multi ani!

      Ștergere
  4. Si mie imi place textura lor si mirosul persistent.

    RăspundețiȘtergere

Prin utilizarea acestui formular ești de acord cu stocarea și manipularea datelor tale pe acest site web.

Comentariul tău va fi publicat după moderare. Îți mulțumesc pentru feedback, părerea ta este foarte importantă pentru mine!