"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."
Acest blog conține link-uri de afiliere (profitshare, 2performant, iHerb etc).

joi, 24 noiembrie 2016

Melvita Eau Florale de Rose


Anul acesta a avut loc prima mea interacțiune cu brandul Melivita prin intermediul a trei miniaturi pe care le-am primit la una dintre întâlnirile beauty bloggerilor din Timișoara. Produsele au fost ambalate într-o cutiuță cu hârtie de ambalaj roz, extrem de feminină și elegantă și îmi amintesc că toate fetele am fost extrem de încântate de modul de prezentare Melvita. ☺


Așadar, unul dintre cele trei produse pe care vreau să vi-l prezint astăzi este Apa florală de trandafiri cu extras de Rosa Damascena

Este un produs destinat tenului sensibil și delicat, recipientul meu este prevăzut cu pulverizator și măsoară 28 de ml. La stand l-am văzut la 50, respectiv 200 ml. 
Pe ambalaj este specificat faptul că se aplică pe ten dimineața și seara prin intermediul unei dischete, pentru eliminarea machiajului. Eu nu l-am folosit pe post de demachiant, ci ca tonic și l-am aplicat pe ten direct prin intermediul pulverizatorului. Mi-ar fi părut tare rău să-l consum ca demachiant, când, folosit ca tonic, este atât de răcoritor și calmant în același timp, pentru pielea iritată. 

Apa florală de trandafiri ca și celelalte produse Melvita conțin 100% ingrediente naturale, iar cel puțin în cazul produsului din imagine 99% dintre acestea provin din culturi organice. 
Îl folosesc seara după operațiunea de demachiere și curățare a tenului prin pulverizare direct pe față, urmată de o ușoară tapotare a feței cu vârfurile degetelor. Îmi place tare mult senzația de prospețime conferită la fiecare aplicare, însoțită de o aromă discretă și plăcută de trandafir de Damasc. Tenul rămâne catifelat și plăcut la atingere, motiv pentru care vara, un ten gras aproape că nu mai simte nevoia unei hidratări suplimentare. Ținut la frigider este un produs extrem de revigorant care face minuni dimineața înainte de aplicarea machiajului.

În concluzie apa florală de trandafiri Melivita este un produs care îmi place foarte mult și pe care l-aș cumpăra fullsize fără rezerve. Se poate găsi în farmaciile Sensiblu și online pe diverse site-uri de cosmetice. 

Voi aveți vreo experiență cu produsele Melivita?



VintageLook

Mă găsiți și aici:






6 comentarii:

  1. ador senzatia de prospetime pe care o comfera produsul si de miros nu mai zic, chiar ma gandesc sa mai cumpar ceva produse ..ma tot uit dupa seturi dar nu am vazut

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, si mie imi place foarte mult, chiar l-as vrea full size. De altfel pe mine m-au impresionat toate cele trei produse Melvita pe care le-am primit! :)

      Ștergere
  2. Nu am folosit aceste produse dar am sa le caut si eu. Cred ca sunt super

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu doar cele trei din imagine le-am folosit pana acum, dar sunt foarte faine, chiar as vrea sa extind testarea si cu alte produs, mi-ar placea daca as mai gasi astfel de miniaturi :P

      Ștergere
  3. Buna Simona,
    Ador apa de trandafiri! :) Acum folosesc produsul acesta http://cosmetice-afaceri-online.blogspot.ro/2013/12/review-apa-de-trandafiri-bulgaresti-de.html
    Continand 100% ingrediente naturale m-ar tenta sa incerc si Melvita.
    Weekend placut iti doresc !
    Claudia

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru recomandare, am folosit si eu mai multe produse Lady's, iar apa florala pe care o folosesti tu este incomparabila la pret cu Melvita. O sa o studiez si eu!
      Merci!
      Pup, weekend minunat!! :)

      Ștergere

Prin utilizarea acestui formular ești de acord cu stocarea și manipularea datelor tale pe acest site web.

Comentariul tău va fi publicat după moderare. Îți mulțumesc pentru feedback, părerea ta este foarte importantă pentru mine!