"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."

vineri, 17 aprilie 2015

Am testat Nivea Care - cremă hidratantă cu absorbție rapidă în piele


În a doua colaborare cu platforma buzzaar.eu, am primit pentru testare un alt produs marca Nivea, respectiv crema nou lansată Nivea Care, cremă pe care am folosit-o în ultimul timp drept bază de machiaj.
Deși nu are SPF, datorită faptului că este repede absorbită în piele, am considerat-o perfectă pentru a o folosi în fiecare dimineață înainte de aplicarea fondului de ten. 
Are o consistență lejeră, deși nu este deloc apoasă, astfel încât la prima vedere, nu te-ai gândi că va fi absorbită atât de repede în piele. Nu este o cremă matifiantă, ci se simte după fiecare aplicare nivelul ridicat de hidratare, fără a lăsa însă film gras la nivelul pielii. 
Am folosit-o, așa cum am spus mai sus, atât drept bază de machiaj, cât și pentru hidratarea mâinilor, mai ales dat fiind faptul că am o reală problemă în a folosi creme de mâini greu absorbabile în piele.
Vine ambalată în recipient tip borcănel, cu folie de protecție, are 50 ml și puteți să o găsiți deja în magazine. 

Este o cremă destinată atât feței, corpului cât și mâinilor. 

Din partea buzzaar, am primit alături de cremă, o perie de păr și multe eșantioane de 4 ml pentru a testa crema Nivea Care împreună cu prietenele mele. 



Voi ați testat Nivea Care, ce impresie v-a lăsat? 

Vă reamintesc că platforma buzzaar.eu nu este destinată doar bloggerilor, oricine se poate înscrie pentru a testa produsele puse la dispoziție în campaniile active, cu toate că există câteva condiții de eligibilitate. 

                           VintageLook





5 comentarii:

  1. Eu m-am indragostit iremediabil de aceasta crema! Este perfecta pentru tenul meu, pentru mainile mele, pentru mine! Recent am testat-o si pe maini, sa vad daca imi hidrateaza si mainile si isi face treaba cum trebuie!
    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si la mine e perfecta pentru maini, nu am asa probleme cu deshidratarea lor, dar nu suport cremele grase, le detest pur si simplu, astfel incat crema aceasta e super... :)
      Ma bucur ca ai gasit o crema perfecta, ar fi fain daca ar avea si spf :P
      Pup si eu!

      Ștergere
  2. Zau ca mi s-a facut dor de clasica crema Nivea, de mirosul acesteia, de... copilarie si adolescenta! Am fost fidela cremelor de fata Nivea, intr-o vreme.
    Good to know, girl! Multumim pentru prezentare!

    Te pupacesc tare de tot, draga mea Simo!
    Ilda
    Lavender Thoughts

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna,Multumim ador mirosurile de la Nivea dar asta mi-a scapat <3

    RăspundețiȘtergere
  4. Sa o folosesti cu placere! Eu as vrea sa incerc crema de la Nivea cu bilute galbene!

    www.rokolla.blogspot.ro

    RăspundețiȘtergere

Prin utilizarea acestui formular ești de acord cu stocarea și manipularea datelor tale pe acest site web.

Comentariul tău va fi publicat după moderare. Îți mulțumesc pentru feedback, părerea ta este foarte importantă pentru mine!