"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."

luni, 31 martie 2014

Primăvară cu parfum de magnolie

             Știți cât de mult îmi plac fustele plisate, colecția mea se mărește în mod constant și deși luna viitoare blogul meu sărbătorește 3 ani, nu am apucat să vi le arăt pe toate în această perioadă de timp. Ultima sosită în colecție (pot să o numesc colecție dacă am în jur de 15 bucăți?), este o fustă din piele ecologică (click), pe care o iubesc tare mult și pe care am ales să vi-o arăt într-o combinație vestimentară de inspirație vintage. Cadrul ales pentru fotografiile acestei postări l-a constituit parcul de pe malul Begăi - pomi infloriți și magnolii parfumate!




Geanta nu știu dacă a mai apărut pe blog până acum, este o altă piese de colecție, una la care țin foarte mult, deși are o vârstă considerabilă arată încă foarte bine.



Am purtat:
Fustă din piele ecologică aici(click)
Tricou Kenvelo
Pantofi random
Geantă vintage
Mărgele vintage

              Eu am 1.73, la o persoană mai scundă această fustă vine puțin peste genunchi, ceea ce, din punctul meu de vedere, avantajează mult mai bine. Este impecabil lucrată, fără defecte sau cusături superficiale, dar este lipsită de agățători laterale pentru a putea fi păstrată pe umeraș, așa că a trebuit să îi cos eu unele. Oricum este nevoie de atenție la păstrare pentru a nu-și strica pliseurile, în rest este exact pe sufletul meu! Varianta pe negru o găsiți aici(click).

duminică, 30 martie 2014

Am fost la aniversarea unui an de ... All that beauty things!

         O parte dintre voi poate nu știți, însă luna aceasta All that beauty things a aniversat un anișor de activitate, iar beauty editorul din spatele blogului, adica Lucia a sărbătorit acest lucru organizând o întâlnire cu câteva bloggerițe din Timișoara și împrejurimi. Evenimentul a avut loc ieri la Starbucks și am petrecut câteva ore foarte plăcute împreună bucurându-ne de atmosfera animată din cafenea, de discuțiile ca între fete, dar și de surprizele frumoase puse la dispoziție de sponsorii acestui eveniment. Am primit punguțe pline cu bunătăți, iar pentru ele le mulțumesc atât Luciei cât și sponsorilor! 
          Aici în Timișoara comunitatea de bloggeri pe segmentul de beauty este una destul de restrânsă, iar evenimentele de beauty sunt ... să nu zicem absente, dar nu cred că greșesc dacă le numesc ”foarte rare”, astfel încât ocazia aceasta, în care să ne vedem și să facem schimb de idei și impresii a fost mai mult decât binevenită! Sper să repetăm experința și cu alte ocazii!





Mai multe poze găsiți pe pagina de facebook a Luciei, mai exact aici(click)

Vreau neapărat să specific faptul că am ales să port la eveniment, o fustă bodycon primită cadou de la Federova anul trecut când ne-am cunoscut la seminarul L'Oreal. Îmi vine perfect, nu știu dacă m-a crezut Fede când am sunat-o să-i spun că e exact măsura mea. Iată dovada!! :)


Mulțumesc, Fede, iubesc fusta aceasta!!


Și să vă arăt și bunătățile primite din partea Luciei:

Anian, Apidermaliv, Gerovital, Cupio, Max Factor, Lush, Beauty water
Sticluța beauty water nu a mai ajuns în poza de final, s-a băut înainte, iar bombonica de baie Lush s-a rătacit pe undeva înainte de poză! :P 

vineri, 28 martie 2014

... de pe Asos

Glamorous Metallic Pleat Skirt - 22 euro

Mini Skirt in Jacquard with Zip - 14.75 euro

Pencil Skirt In Floral Print With Rib Inserts - 26.69 euro

Anul acesta nu am făcut nicio comandă pe Asos, ce dor îmi eee.... :(



VintageLook




Postare fără titlu

Fără teamă, fără slăbiciune, fără durere! Coboară în tine însăți, caută-te și regăsește-te în cea mai autentică formă a ta, activează-ți forța interioară, las-o să urce, să te învaluie organic și să-ti spargă limitele, apoi ieși în afară, caută un punct de referință și privește-te în toată splendoarea ființei tale. 
Învață tăcerea, învață să te cunoști, învață să asculți și să înțelegi ceea ce sufletul tău își dorește pentru tine. Fară teamă, fără grijă, ești tu cu tine însăți în cea mai frumoasă călătorie pe care viața ti-a pregătit-o, întinde aripile și zbori. Ieși din tine ca să te poti găsi mai ușor, apoi coboară din nou în adâncuri, explorează-ți miezul ființei cu dorință de cunoștere și foame de adevăr.
Iubește(te) fără frică, fără compromisuri, fără limită!!!


VintageLook

joi, 27 martie 2014

Dove Essential Nourishment Hand Cream

Dacă e să vorbim despre piața produselor cosmetice pentru îngrijirea pielii, nu cred că există femeie care să nu fi folosit vreodată măcar un singur produs Dove sau să nu fi fost cel puțin mișcată de strategia de promovare Dove,  care a renunțat la fotomodele și a pus în centru femeia obișnuită, naturală, frumoasă dincolo de stereotipurile de perfecțiune. De fapt, din statistici, reiese că acest brand este unul foarte iubit de românce situându-se pe primele poziții în preferințele acestora, iar mesajul constant transmis de Dove ”grijă pentru piele și sănătate” se pare că are un impact major în decizia de cumpărare a femeilor din țara noastră pe segmentul de cosmetice pentru îngrijirea pielii.

În ceea ce mă privește, conservatoare cum mă autodefinesc, cel mai cumpărat produs Dove este de departe celebru săpun de la care a început povestea Dove, de altfel. Nu știu dacă cunoașteți faptul că istoria acestui brand pornește de la un săpun delicat cu care se spăla pielea afectată de răni în spitalele de campanie din al Doilea Război Mondial. Formula medicală a acestui săpun a fost preluată și îmbunătățită de către experții Dove transformându-l într-un produs destinat utilizării zilnice de către întreaga familie și a fost lansat pe piața din SUA în anul 1957. De acolo povestea s-a dezvoltat și s-a îmbogățit cu produse care răspund nevoilor de îngrijire a întregului corp, inclusiv a părului, iar referindu-ne strict la piața din România, din 2011 evoluția Dove a fost marcată de un eveniment istoric – lansarea gamei pentru bărbați Dove Men + Care, care, cred eu că este la fel de bine primită pe piața din țara noastră ca și cea pentru femei.

Săpunul devenit deja celebru, cu o pătrime cremă hidratantă a fost primul săpun pe care l-am folosit pentru spălarea tenului, iar întâmplarea face ca prima cremă de mâini pe care am cumpărat-o pentru o folosire constanta, să fie tot Dove. Deși mă lăudam pe aici că mâinile mele nu au nevoie de hidratare nici măcar în sezonul rece, iată că de ceva timp am fost forțată să adaug un alt produs la colecția mea – crema de mâini pentru piele uscată. Am ales varianta originală Dove essential nourishment - Deep Care Complex pur și simplu, fără să am idee despre eficiența sa și fără să consult lista de ingrediente. Nu am fost dezamăgită niciodată de niciun produs din această gamă și așa cum era de așteptat, nici acest produs nu m-a lăsat la greu.

miercuri, 26 martie 2014

Postare fără titlu


Să mai stăm și de vorbă, zic ....


... mă gândeam că aș putea să mai dau și un semn de viață în afara postărilor programate, că doar e blogul meu și îl descriu ca fiind extrem de personal. În ultima lună numai așa nu a fost, dar cred că deja v-ați obișnuit cu stilul meu – la anumite intervale de timp, viața mă răpește și mă ține departe de lumea VintageLook, deși parcă niciodată nu am lipsit chiar atât de mult. Este adevărat că de această dată, la inițiativa mea, am dat o tură și prin viața reală ( în afara zonei mele de acțiune) și am socializat cam mult (contrar stilului meu), în încercarea de a lua din nou pulsul vieții. Mare schimbare față de ceea ce lăsasem mai demult, nu am găsit, aceleași relații interumane complicate, consumatoare de energie și timp și fără prea mari beneficii de natură emoțională. Poate nici mediul ales nu a fost cel mai potrivit, nu știu ce să zic, dar parcă am devenit mult prea pretențioasă cu privire la modul în care îmi consum timpul liber, ca să mai pot face multe compromisuri. Sună cam urât și egoist, nu ... ?! L
În rest lucrez foarte mult, cam asta fac toată ziua, iar puținul timp care îmi mai rămâne îl consum plângându-mă de oboseală. Daaar, cu toate acestea, am reușit să-mi gestionez astfel timpul, încât să mă apuc de sport, așa că mi-am făcut abonament la sală. Este prima dată când fac asta, până acum am făcut sport doar acasă, însă recunosc că nici nu se compară cu determinarea de care ai parte într-o sală de sport. Eu sunt încă la început, îmi sporesc rezistența puțin câte puțin, dar starea de bine a venit de la prima ședință. Nici prin gând nu mi-a trecut că este posibil să-mi placă acest soi de experiență, însă rezonez pe deplin cu această formă de sport și pe cuvânt, că nu aș mai pleca de acolo. Scopul meu este tonifierea, deocamdată am slăbit foarte mult, a funcționat deplin pentru mine, deși scopul nu era acesta J)) Oricum la asta am fost ajutată și de schimbarea stilului alimentar. Am început să mănânc mai sănătos și fizic mă simt mult mai bine. Dacă la fel s-ar simți și corpul meu emoțional ... dar acolo e altă poveste.
Prost stau la capitolul îngrijirea feței, lipsa timpului m-a afectat și în sensul că nu am mai reușit să parcurg toți pașii pentru curățarea și hidratarea tenului. Au fost multe seri în care m-am demachiat cu apa micelară și m-am culcat, fără pic de AHA, BHA sau minunatele mele serumuri, de care mă declar totuși obsedată, astfel încât, acum, combinat și cu oboseala și lipsa somnului, tenul meu nu e în cea mai bună formă.

Nici planul legat de citirea a cel puțin două cărți pe lună nu a prea funcționat, dar am reușit totuși să citesc Invitație la vals, asta după ce mi-ați recomandat-o voi într-o discuție similară. Fetelor, ce mi-ați făcut-o, am plâns la finalul romanului cu șiroaie de lacrimi și o cutie de șervețele, pfff, pe un fond emoțional sensibil, m-a prins cartea într-un așa fel ... J Nu înteleg cum de mi-a scăpat romanul acesta atâția ani!!! 
Am mai citit după aceea Francisca, o carte tare interesantă, o multitudine de incursiuni psihologice complexe în viața unor personaje cu tipare comportamentale diametral opuse, iar acum, tot la recomandările voastre, am început Cel mai iubit dintre pământeni. Sunt la primul volum, dar l-am cumpărat și pe cel de-al doilea, se vinde cu nu știu ce ziar și urmează și volumul III săptămâna aceasta. Pe drum, dintr-o comandă online, se afla Manon Lascaut, o carte pe care mi-o doresc de câțiva ani, iar după aceea nu mai am nimic în plan. O să văd ce-mi va apărea în cale, de obicei cărțile apar în viața mea atunci când am nevoie de ele.

marți, 25 martie 2014

Am testat masca Anian pentru formă și volum

             Sunt foarte entuziasmată atunci când se întâmplă să găsesc în neobosita mea căutare de noi și noi produse cosmetice, câte o gamă care corespunde perfect așteptărilor mele. Îmi vine în minte acum Diet Esthetic, acea gamă pentru îngrijirea pielii cu venin de șarpe/albine de care sunt de-a dreptul fascinată, însă în aceeași măsură, pasiunea pentru gama Anian, pe care cu siguranță o cunoșteți, încă nu s-a stins.

         Anul acesta am avut ocazia să testez un nou produs din gama Anian pe care parul meu îl iubește – masca pentru formă și volum. Este vorba despre o mască de păr fără clătire cu extracte din plante și multivitamine. Recunosc că am intuit că îmi va plăcea acest produs, imediat ce a ajuns în mâinile mele și am văzut siliconii din compoziție. Cred că v-am bătut la cap de o mie de ori până acum cu pasiunea mea pentru siliconi din produsele pentru îngrijirea părului, dar pe cuvânt că părul meu îi iubește și se și manifestă ca atare.


            Am ales acest produs cu gândul la prima mască fără clătire pe care am încercat-o, cea cu alantoină, tot marca Anian, produs de care am fost foarte încântată și pe care l-am folosit o bună perioadă de timp. Și această masca seamănă foarte mult cu cea mov, în sensul că are aceeași consistență gelatinoasă, dar și cam aceeași acțiune asupra părului – un volum ușor la radacina, miros plăcut care durează mai mult pe părul meu decât al celorlalte măști Anian, conferă luciu și aspect de păr sănătos.
Din păcate volumul durează doar vreo doua zile, când părul începe să se îngrașe, evident că volumul rădăcinii se pierde, dar recunosc că nici nu aveam așteptări majore în acest sens, mă refer la efectul de durată.


              Se recomandă aplicarea sa pe părul umed, urmat de o masare cu un prosop uscat. Eu îmi storc ușor părul și îl țin câteva minute în prosop, după care aplic masca pe toată lungimea părului, inclusiv la rădacină si masez ușor cu degetele, distribuind-o cât mai bine. Îmi țin vreo 15 minute părul în prosop, după care folosesc uscătorul. Deși nu se recomandă aplicarea unui alt produs fără clătire, recunosc că am încercat și varianta cu aplicarea keratinei lichide înainte de uscarea părului, și în cazul meu, combinația se pare că este benefică părului. Îmi place cum arată după uscare, nu se îngrașă mai repede și nici nu primește aspectul acela îmbâcsit.

          Singurul aspect negativ, la fel ca și in cazul măștii cu extract de melc, îl constituie faptul că se consumă mai repede decât o mască obișnuită cu clătire. Pe părul meu lung, diferența se simte destul de bine.

O gasiți aici (click) într-un recipient de 200 ml cu miros proaspăt, foarte plăcut. 

În prezent am adus în baie și un balsam de păr Anian, primul pe care îl încerc. Este vorba despre unul dintre acelea în recipient de 1000 ml, e uriașșșșș. O să revin cu impresii. 

sâmbătă, 22 martie 2014

Trei parfumuri lansate de celebrități - trei tentații pentru primăvară de pe parfumurifemei.com

Dacă e să vorbesc din nou despre parfumuri, trebuie să mărturisesc faptul că ani la rând am rămas constantă acelorași alegeri, după ce am găsit cu greu câteva arome preferate le-am păstrat mereu în colecția mea, convinsă fiind că mă definesc perfect și că reprezintă acea extensie a personalității mele – acel clișeu atât de des folosit atunci când se vorbește despre magia parfumului. De mai bine de jumătate de an însă am schimbat tactica și am adus în sertarul meu cu pafumuri, arome noi, îndrăznețe, diferite. Totul a pornit de la nevoia mea continuă de a mă reinventa ca femeie, iar parfumul a constituit și el o piesă foarte importantă din acest proces, poate una dintre cele mai importante.
Am început să experimentez arome pe care nu le-aș fi purtat niciodată înainte, să le descifrez mesajul și să le integrez în experiența mea de viață. Mi se pare fantastic felul în care un parfum te poate transfigura, cum reușește să-ți modifice starea de spirit și să te facă să te raportezi în mod diferit la tine însăți.

Tot în această perioadă a schimbărilor, am avut ocazia să încerc și câteva parfumuri ale celebrităților, iar o parte dintre ele m-au surprins și m-au impresionat în mod plăcut, mai ales că am intrat în această experiență cu câteva prejudecăți. Despre o parte dintre ele v-am vorbit deja, altele sunt pe listă și își așteaptă rândul (există unul de care mă declar de-a dreptul cucerită, o să vă vorbesc despre el), însă astăzi vă prezint un scurt wishlist cu parfumuri inspirate de trei dive celebre. Am studiat o listă uriașă de parfumuri create de celebrități în ultima jumătate de an, da, m-am pricopsit cu o nouă obsesie, iar cele alese mai jos fac parte din oferta magazinului online parfumurifemei.com – un site cu care vă fac cunoștință cu această ocazie. Nu am avut decât o singură experiență cu acest magazin -  mi-am cumpărat două parfumuri în format tester (le-am nimerit la un preț fără concurență), dar am mai făcut o a doua comandă, așa că mai aștept încă două testere săptămâna viitoare. Deși se numește Parfumuri femei, pe acest site se găsesc, pe lângă parfumuri de bărbați, și cosmetice – produse pentru îngrijirea părului, a pielii (chiar si gama Diet Estethic), dar și produse de machiaj. Există o categorie de testere cu prețuri mai mici, dar și una de promoții, pe care vă recomand să le studiați, dacă sunteți în căutarea unui produs anume.

 Întorcându-mă la parfumurile divelor, trebuie să menționez că nu am testat niciunul dintre ele, însă mă tentează teribil și le văd ideale, după schema compozițională, pentru această primăvară călduroasă de 2014.


Aș începe cu Rihanna și al său Nude creat în 2012 – un parfum floral – fructat, cu un fundal de vanilie. Este descris ca fiind un parfum intim și senzual, în perfectă concordanță cu denumirea sa, ceea ce mă intrigă teribil. Recunosc că mi-am făcut un adevărat scenariu mental despre aroma acestui parfum și sunt tare curioasă să văd dacă realitatea coincide cu așteptările mele.

Parfumul se deschide cu un cockteil de fructe - mandarină, guava și pară. Notele de mijloc sau inima parfumului este florală (constituită doar din flori albe) – flori de portocală, iasomie Sambac și gardenie, iar notele de bază – lemn de santal, orhidee vanilată și mosc.

joi, 20 martie 2014

Bourjois - Chataigne Doree

Dacă ar fi să plec pe o insulă pustie unde nu aș putea lua cu mine decât un singur produs de machiaj, acela ar fi cu siguranță fondul de ten, dar totuși dacă îmi citiți blogul de ceva timp, este imposibil să nu cunoașteți pasiunea mea pentru blush-uri. Am multe, destul de multe, de fapt mult prea multe pentru a le putea consuma în termenul lor de valabilitate, dar nu mă pot opri, sunt mereu tentată de noi și noi nuanțe, texturi, branduri etc 

Mai mult decât atât, întâmplarea face ca în ultimul an să limitez folosirea blush-urilor tot mai mult, în detrimentul conturului. Nu, nu pentru că s-ar exclude una pe cealaltă, ci pentru că am început să port tot mai des ruj roșu și, așa cum vă spuneam în postarea dedicată bronzerului L Oreal, cea mai bună alegere pentru mine, atunci când port ruj roșu, este să renunț la fardul de obraz și să mă limitez la un simplu contur al pomeților, folosind un bronzer.

Blush-urile de la Bourjois m-au obsedat foarte mult timp și, deși mi-a luat ceva timp până am intrat în posesia unuia, iată că am reușit într-un final să-mi satisfac curiozitatea și vis-a-vis de această gamă.


Așadar, eu posed nuanța no. 10 Chataigne Doree, un soi de cappuccino perlat, foarte ușor de integrat în cadrul oricărui machiaj, adică o nuanță neutră pe care am purtat-o fără rezerve și la machiajele nude, dar și la cele colorate.
Deși am citit pe mai multe bloguri cum că acestă gamă de blush-uri ar face o crustă la suprafață după mai multe utilizări, ceea ce face ca aplicarea să devină dificilă, în cazul meu nu s-a întâmplat așa, ci blush-ul meu și-a păstrat aceeași consistență pe parcursul folosirii. Este pigmentat, dar fără a fi prăfos, produsul se ia perfect pe pensulă fără mare efort, dar și fără a se pierde prin împrăștiere. Este consistența pefectă din punctul meu de vedere și nu am ce să-i reproșez.


Am aplicat, pentru exemplificare pe dosul mâinii, o porțiune cu produs, pe care am suprapus-o în mai multe straturi pentru a se observa mai bine nuanța Chataigne Doree Precum se vede are particule mici de sclipici care reflectă lumina. Are 2,5 grame, o valabilitate de 18 luni de la deschidere și un ambalaj practic prevăzut cu oglindă.
Îmi place și rezistența de-a lungul zilei, deși își pierde ușor din intensitate, se păstrează totuși pe ten până la sfârșitul zilei.

În concluzie, sunt mulțumită de acest produs și nu m-aș opri aici, am văzut multe nuanțe superbe, multe variațiuni de peach (preferatele mele) care mă tentează foarte tare.
Pe aoro, blush-urile Bourjois pe puteți găsi în trei variante: cea clasică (pe care o posed eu - aici), Pastel Joues – varianta cu irizații aurii absolut superbe și varianta de blush cremă – textură pe care nu am încercat-o niciodată pentru un blush, de altfel (trebuie să iau măsuri în acest sens).




joi, 13 martie 2014

Forbidden Euphoria - Calvin Klein



Sper că ați avut parte de un început de primăvară minunat și călduros așa cum este vremea la mine în Timișoara, dar și plin de cadouri frumoase și multe, multe flori parfumate. Și eu am avut parte de două surprize absolut superbe, una dintre ele mi-a fost oferită de către o colegă bloggeriță pe care o consider prietena mea de suflet și pe care o iubesc mult, mult de tot și căreia vreau să îi mulțumesc din suflet pentru cadoul minunat pe care mi l-a făcut, pentru gestul în sine, dar și pentru afecțiunea pe care mi-o poartă și pe care o resimt în toate gesturile și cuvintele sale. Draga mea, esti foarte dragă sufletului meu și mă bucur că îmi ești prietenă!! J

 forbidden euphoria
Forbidden Euphoria - Calvin Klein

Și dacă tot am adus vorba despre cadouri, astăzi o să vă prezint un alt parfum Forbidden Euphoria (Calvin Klein) – un cadou mai vechi și unul dintre parfumurile mele pe care le folosesc inainte sa plec la serviciu.
Nu știu cum sunteți voi, însă eu am împărțite parfumurile pe categorii, iar în general cele destinate purtării la birou, nu prea le folosesc în altă parte, le-am încadrat într-un șablon anume (parfumuri serioase) și nu prea pot să le scot de acolo. 
Si daca vreti sa stiti există, în cazul meu, chiar și categoria de parfumuri superficiale, pe care le port când întreprind activități casnice/gospodărești (și mersul la piața sau la supermarket face parte din această categorie) și bineînțeles, ca orice femeie posed și categoria armelor de seducție, aici intră în momentul de față Idylle Guerlain, Be Delicious DKNY și Oui Lancome. Și mai există categoria parfumurilor sport, pentru sală și activități similare, dar și o categorie diverse, unde am încadrat parfumurile pe care nu le apreciez în mod deosebit și pe care încerc să le consum totuși.          
                                                               

În sfârșit, revenind la Forbidden Euphoria, spuneam mai sus că acest parfum face parte din categoria celor destinate job-ului și rareori l-am scos din acest tipar, de fapt nu-mi amintesc nicio astfel de ocazie, poate doar din greșeală dacă l-am ales într-o altă circumstanță.  

joi, 6 martie 2014

Propunerea mea pentru machiajul de 8 martie - turcoaz intens

           Vedetele de la Hollywood iubesc turcoazul, la fel ca și mine, de altfel, tocmai de aceea m-am gândit ca pentru acest 8 martie să vă propun un machiaj inspirat de această culoare, respectiv această piatră semiprețioasă denumită piatra fericirii în Orient. 
Turcoazul (cunoscut și sub numele de peruzea) amplifică creativitatea, curajul și buna comunicare, aduce noroc, echilibru sufletesc, stare de bine și bucurie de viață. Dacă la toate aceste atribute mai adăugăm și culoarea deosebită, acest bleu ciel - verzui absolut încântător, care te trimite cu gândul la un paradis tropical, rezultă una dintre cele mai frumoase și mai iubite pietre semiprețioase, potrivită pentru a fi purtată atât de blonde cât și de brunete. Din punctul meu de vedere, este imposibil să treci neobservată accesorizată cu o bijuterie care conține această piatră, iar exemplele de mai sus, după părerea mea, întăresc această afirmație. 
Și dacă turcoazul arată atât de bine în montura unui colier sau a unei perechi de cercei supradimensionați, de ce nu ar arata la fel de bine și în calitate de culoare predominantă folosită pentru machiajul ochilor?! 

Împreună cu aoro.ro am hotărât să alegem pentru cea mai frumoasă zi din an un machiaj foarte usor de executat, inspirat de această piatră semiprețioasă, iar pentru acest lucru am studiat cu atenție striațiile acestei pietre pentru a alege culorile complementare cât mai aproape de realitate. 

           Pentru acest machiaj aveți nevoie în primul rând de un primer și o bună bază de machiaj, necesară fixării culorii de bază, dar și pentru intensificarea acesteia, dacă este cazul. Am folosit pentru colțul interior al ochilor un fard bej, cât mai apropiat de culoarea pielii, apoi pe întreaga pleoapă până la pliu, acest fard turcoaz - centrul de interes al machiajului. Pentru pliul ochilor si pentru pleoapele inferioare am folosit un gri-maroniu inspirat, așa cum spuneam mai sus, de striațiile pietrei. Totul a fost întunecat pe pleoapa inferioară cu un creion negru intens, foarte cremos, aplicat inclusiv pe linia apei. Pe pleoapa superioară am folosit eyeliner negru și multiple straturi de rimel

Pentru buze am intenționat să aleg un ruj nude, pentru a nu concura câtuși de puțin cu machiajul ochilor, însă nuanța aleasă de mine nu m-a avantajat deloc, motiv pentru care am îndulcit-o ușor cu un rozaliu cuminte. Machiajul final a ieșit cam așa:

Consider că această culoare, și implicit acest machiaj, este mult mai potrivit unor ochi căprui, cât mai întunecați, dar cred că și pentru ochii colorați este destul de interesant.