"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."

duminică, 29 decembrie 2013

Sfârșit de decembrie ...

         ... păi, dacă tot e vreme de primăvară, să purtam culori adecvate temperaturilor de afară, zic! Oh, cât de mult poate să-mi placă iarna aceasta, nu cred ca am trăit o iarnă mai pe sufletul meu!! :P
            Ceea ce voiam să spun de fapt cu ocazia acestei postări, este legat de faptul că mi-am dat seama de un lucru: de foooarte mult timp nu v-am mai arătat achizițiile mele second hand în materie de haine. Știu că mai demult împărtășeam foarte des cu voi aceste cumpărături, nu știu exact de ce nu am mai făcut acest lucru în ultimul timp. Eu găsesc în continuare hăinuțe absolut superbe (cel puțin din punctul meu de vedere) și trăiesc cu aceeași intensitate bucuria descoperirii a cine știe cărei comori vestimentare prin cine știe ce magazin SH obscur, și fac acest lucru destul de des. Așadar astăzi mi s-a părut cea mai potivită zi pentru a vă arata una dintre fustele mele roșii (cunoașteți obsesia mea legată de această culoare), fustă plisată (altă obsesie a mea), care a costat doar 5 lei. 

    Dar mai întâi de fustă, am pregătit câteva imagini cu un superb colier, pe care cred ca l-ați mai văzut pe blogul meu, colier pe care l-am ales de AICI, în cadrul primei colaborări cu respectivul magazin online. Sunt sigură că vă place! 




Este un colier deosebit de frumos, pe care îl iubesc foarte mult și care atrage priviri și complimente la fiecare purtare. Vă place?

Și lăsând la o parte colierul, aceasta este fusta mea roșie. În așteptarea rochiei roșii perfecte, vă spuneam că încerc să-mi potolesc pofta de roșu cu tot felul de substituente. Fusta aceasta reprezintă un astfel de substituent. 












Am purtat:
Fustă SH
Bluză Miss Sixty
Jachetă Sheinside
Geantă - un atelier local din Timișoara
Cizme Gatta
Colier AICI

Concurs

Bun găsit tuturor! 

Țin să vă reamintesc ca mâine, 30 decembrie este ultima zi în care vă mai puteți înscrie cu un articol în concursul organizat împreuna cu dormitor-baie.ro cu premii în valoare totală de 1000 de lei.

Toate detaliile legate de acest concurs le puteți găsi AICI






                               VintageLook 

joi, 26 decembrie 2013

Crăciun cu aromă de primăvară

   Nu cred că am mai trăit niciodată un 25 decembrie atât de călduros, mi s-a parut puțin anormal, dar recunosc cu sinceritate ca niciodată zăpada nu m-ar putea face să zâmbesc și nu mi-ar putea umple sufletul de bucurie așa cum o face soarele, de fiecare dată .. 
Profitând astfel de acest soare binecuvântător de decembrie, am ieșit de Crăciun la o plimbare în parc, o plimbare mult prea scurtă pentru buna mea dispoziție și pofta de viața ... Și am purtat trench-ul ridicat de la poștă tocmai in 24 decembrie. Nu mi-a fost frig absolut deloc, mai ales că mi-am acoperit gâtul cu una dintre eșarfele mele vintage preferate (am trei) verde smarald. Eșarfa a constituit de fapt, și punctul de plecare în alegerea machiajului, muza ținutei dacă aș putea-o numi așa.  J

  Trench-ul l-am ales de pe acest site, fiind a doua mea colaborare, și recunosc că m-am lăsat influențată de cel roșu Kurtamann pe care vi l-am arătat mai demult și pentru care știți că am făcut o adevărată pasiune.

Îmi place și acesta foarte mult, nu e la fel de strâmt precum cel roșu, însa acela era XS, iar acesta este S. Calitatea este foarte bună, chiar nu am absolut nimic de reproșat, poate doar faptul că am simțit nevoia să îi întăresc cusăturile butonilor pentru mai multă siguranță. În realitate, consider că arată la fel de bine ca și pe site. Imprimeul cu păsărele este ... cel puțin interesant, nu mi se pare că îi știrbește deloc din eleganță.  J Sunt curioasă care este părerea voastră.





Am purtat:
Trench aici
Ciorapi Gatta Rosalia
Cizme Gatta
Geanta no name
Eșarfă vintage

Am pregătit poze și în plan apropiat pentru machiaj. Am folosit ca bază un fard mono Alix Avien foaaarte verde, pe care aparatul foto nu l-a mai potolit nițel, stergându-i din intensitate. 



luni, 23 decembrie 2013

Vintage Romance

Cu toată sinceritatea mea, mărturisesc că de câțiva ani, atunci când vine vremea cadourilor, fie că e Crăciun, zi de naștere, practic indiferent de ocazie, mi-am dezvoltat un soi de reacție stereotip și de aceea atunci când sunt întrebată de vreun prieten(ă)/coleg(ă): ”ce cadou să cumpăr pentru sora/prietena mea?” (bugetul, nu știu cum se întâmplă, dar parcă e mereu 100 lei), răspunsul meu e același de fiecare dată: ”o paleta Sleek, o va adora și îți rămân bani și pentru un buchet de flori!” (iar dacă nu e genul care să aprecize florile ... mai merge încă o paleta Sleek J
Nu știu cu siguranță dacă toți cei cărora le-am sugerat acest lucru mi-au și luat în seamă sfatul, însă adevărul este ca nu-ți trebuie decât o singură paletă Sleek ca să te indrăgostești iremediabil și să-ți dorești mai multe. Prețul este unul foarte bun, raportat la calitate, iar combinația de culori din fiecare trusă este extrem de largă, imposibil să nu găsești una pe gustul tău. 
Așa că cine nu are o paletă Sleek ... să-și cumpere!! (și după aceea nu se va mai putea opri, din experiența zic ... :P)

Până săptămâna trecută am avut 4 palete Sleek, 3 cumpărate de mine și una câștigată la un giveaway, iar când am primit propunerea din partea Makeup Shop de a testa alte produse Sleek, am fost mai mult decât fericită, sperând în sinea mea că voi mai primi încă o paletă. Așa a și fost, pentru că peste două zile am primit acasă Sleek Vintage Romance Palette și un blush Pomegranate (acum mai am pe lista doar Au naturel și sper să mă potolesc)


Nici această paletă nu m-a dezamăgit, pastilele de fard sunt foarte pigmentate și au o bună aderență pe pleoape, iar combinația de culori este ideala, putându-se realiza cu ajutorul ei, atât machiaje de zi cât și de seară. Autodenumindu-se Vintage Romance, fiecare fard al paletei poartă un nume foarte inspirat, așa cum ne-a obișnuit Sleek deja, după cum urmează:


  • Pretty in Paris – un argintiu metalizat,
  • Meet in Madrid – un bej-auriu metalizat,
  • Court in Cannes – un taupe metalizat,
  • A Vow in Venice – un mov cuminte sidefat,
  • Marry in Monte Carlo – un mov-prună metalizat,
  • Honeymoon in Hollywood – un mov-prună ușor întunecat cu particule de sclipici, 

  • Lust in LA – un alt taupe mai inchis, sidefat,
  • Romance in Rome – un albastru cerneală sidefat,
  • Propose in Prague – un maro pământiu mat (singura nuanță mată din paletă)
  • Bliss in Barcelona – un mov metalizat, PREFERATUL MEU!!!
  • Forever in Florence – un aubergine întunecat cu particule de sclipici,
  • Love in London – negru cu particule de sclipici. 


Așa cum se poate observa și din poze, dar și din descrierea mea, paleta conține texturi diferite, unele sunt metalizate, altele ușor perlate, unele conțin particule de sclipici și una singură este perfect mată – Propose in Prague.

Cel de-al doilea produs primit este un tester și anume blush-ul Pomegranate. Pasiunea mea pentru blush-uri este deja cunoscută aici, cred eu. Nu mai am decât Rose Gold în materie de farduri de obraz Sleek, tot în formă de tester, iar acest nou venit în colecția mea, a fost primit cu maximă încântare:

CU BLITZ - FARĂ BLITZ
Blush-ul acesta este un roz îmbogățit cu particule aurii extrem de fine. Culoarea este întocmai ca miezul unui grapfruit roz, iar efectul la aplicare este foarte interesant - roz cu irizatii aurii. Sinceră să fiu nu credeam că este posibil să mă mai impresioneze vreun alt blush Sleek dupa Rose Gold, recunosc că nu l-aș fi cumpărat văzându-l atât de roz, dar efectul pe obraz ... a fost total neașteptat. Veți vedea mai jos cât de potrivit este machiajului ochilor ales de mine. Consistența este cremoasă și foarte pigmentată, nefiind necesară decăt o atingere delicată a pensulei peste acest produs pentru a crea obraji frumos îmbujorați. 


Și cum puteam să testez aceste doua produse mai bine decât prin intermediul unui machiaj?! M-am gândit că după cele două machiaje monocromatice, prezentate anterior, s-ar cuveni să vă arăt și un machiaj colorat folosind paleta Vintage Romance. Machiajul ideal pentru ochii verzi. 

             Și dacă la machiajele precedente am precizat faptul că au un grad scăzut de dificultate și pot fi reproduse foarte ușor și rapid, trebuie să recunosc că acest machiaj mi-a luat cam o ora, însă aparatul meu nu a fost cooperant nici de această dată și nu a putut surprinde rezultatul în mod fidel, asta ca să vedeți de ce am lucrat atât de mult la acest look.


Am folosit toate nuanțele de mov din paletă plus negrul sclipicios și foarte puțin argintiu în colțul interior al ochilor. Pe obraji - blush-ul Pomegranate.

click pe poză pentru mărire
Nu știu cât de mult vă place vouă, dar eu am fost foarte mulțumită de rezultat și ca niciodată, am primit complimente pe stradă de la fete necunoscute cu privire la acest machiaj. Nu mi se întămplă acest lucru prea des. :)


Sper că vă place machiajul meu, dacă aveți întrebări legate de vreunul dintre produsele folosite în cadrul acestuia, în afara celor precizate mai sus, nu ezitați ...

duminică, 22 decembrie 2013

Propunerea mea pentru machiajul din seara de Revelion

În postarea anterioară vă promiteam că o să revin și cu machiajul pentru seara de Revelion, mai exact propunerea mea pentru acest eveniment. Dar fiind faptul ca nu cred că voi mai posta pe blog între Craciun și Anul Nou, am programat postarea aceasta mai devreme. Și exact ca în cazul machiajului de Crăciun, deși intițial am avut în minte o anumită tehnică și un machiaj cu mult auriu, m-am râzgandit totuși și am ales să reproduc un machiaj pe care l-am purtat luna trecută la un eveniment foarte important din viața mea și al cărui rezultat mi-a plăcut foarte mult. 

Pot să spun că și comentariile voastre anterioare, m-au determinat să aleg pentru astăzi acest machiaj foarte, foarte simplu, o bază de smokey eyes, potrivit oricărei forme și culori a ochilor, peste care am aplicat un fard auriu.

Așadar, am început prin a aplica un strop de fond de ten pe pleoape până la arcadă (nu și pe restul tenului pentru că am lucrat cu negru și mi-a fost teamă să nu murdăresc baza de fond de ten) și puțin primer în pliul ochilor și pe pleoapele inferioare, imediat sub gene. Apoi, cu un creion negru am conturat ochii creând practic un șablon în care voi lucra.


Pe pleoapa superioară am aplicat un fard negru sidefat care în pozele mele pare un gri din cauza blitz-ului, depășind puțin pliul pleoapei și urmărind linia creionului trasat anterior. Cu o minunată și indispensabilă pensulă de blending (și curată), am estompat marginile, precum se poate vedea în a doua imagine. Cu un creion negru carbon (L Oreal), altul decât primul, am intensificat baza genelor pe pleoapa superioară și conjunctiva, precum si pleoapa inferioară.


Peste tot acest machiaj am aplicat un fard auriu puternic metalizat. Partea frumoasă a acestui machiaj, cea pe care aparatul meu nu a reușit să o surpindă, constă în faptul că fardul negru transpare prin cel auriu creând în realitate un efect foarte frumos pe care un singur fard auriu/arămiu nu-l poate reda.
Am aplicat rimel doar și de această dată, dar se impune o pereche de gene false pentru un look mai dramatic.



După ce am terminat partea de machiaj al ochilor, am curățat tenul și am aplicat cel mai bun fond de ten din lume, iubitul meu Double Wear în cea mai potrivită nuanță pe care am încercat-o vreodată la un fond de ten. J Am continuat cu pudra MAC, conturul tenului cu bronzerul L Oreal ( nu am mai folosit blush) și am continuat machiajul buzelor cu rujul Brische pe care vi l-am aratat mai demult. 


PROPUNERE PRODUSE PENTRU MACHIAJUL MEU - AORO.RO

În materie de rujuri, cred că cel mai potrivit pentur acest machiaj, ar fi un subton oranj de această dată sau de ce nu, chiar roșu intens. J


înțelegeți de ce iubesc atât de mult fondul acesta de ten? Acoperă foarte bine și are cea mai frumoasă nuanță din lume :) Abia aștept să vă vorbesc despre el!!


Așa arată look-ul final, atât cât a putut surprinde aparatul meu.


***
Și în final m-am gândit totuși să vă arat și prima variantă a acestui machiaj, cel despre care vă spuneam că l-am purtat luna trecută, deși pozele sunt editate, fiind făcute doar în scop personal. Machiajul acesta are însă gene false, iar efectul este altul ... J Tehnica este aceeași însă nu am intensificat negrul de la baza genelor suprioare așa cum am procedat mai sus.

menționez încă o dată că pozele acestea doua sunt editate din aparatul foto, să nu credeți că tenul meu 
arată atât de bine în realitate. :P