"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."
Acest blog conține link-uri de afiliere (profitshare, 2performant, iHerb etc).

sâmbătă, 16 noiembrie 2013

Gene false ES-A516

          Dacă în postarea precedentă vă vorbeam despre genele false pe care le-am tăiat în jumătate pentru a le aplica doar pe exteriorul genelor, astăzi vă arăt o pereche care chiar sunt concepute în acest sens, adică doar pentru jumătate din pleoapă. Cu toate acestea, pentru ochii mei, care nu sunt foarte mari, ocupă mult mai mult decât jumatate din pleoape, spre deosebire de cele tăiate de mine, care chiar sunt aproape insesizabile la purtare. 


Genele arată astfel:




         Aspectul este unul foarte natural, sunt handmade și foarte finuț lucrate, după părerea mea. Nu lucesc decât din cauza blitzului, în mod natural, la purtare se identifică foarte frumos cu genele naturale. 



          Se demachiază foarte ușor (deși eu prefer să nu aplic rimel pe ele pentru a le prelungi durata de viață, folosesc rimel pe genele mele înainte de a aplica genele false) și pot fi folosite de mai multe ori, chiar dacă sunt foarte finuțe, nu sunt deloc fragile și au ținuta chiar și după indepărtare (prima purtare). Este necesară inlăturarea prin tăiere a surplusului de bandă din capete, după cum se vede în primele poze. Datorită benzii foarte subtiri, invizibile chiar, se pot purta la un machiaj foarte simplu/natural, chiar și fără eyeliner la baza genelor. 


Le puteți găsi AICI, deși momentan nu mai sunt pe stoc. 
Folosind codul meu vintagelooksimona aveți o reducere de 10% la orice cumpărături pe acest site. 

Voi ce părere aveți despre aceste gene, le-ați purta? Vi se pare interesantă ideea de gene false pentru doar jumatate de pleoapă?



VintageLook

30 de comentarii:

  1. Arata superb pe ochii tai, imi place mult:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi se pare frumos de privit, dar personal nu ma vad purtand gene false. Nu stiu de ce sunt atat de reticenta in aceasta privinta! Tie in schimb iti vin fenomenal!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa am fost si eu pana am primit pentru testare o gramada de modele si mi-am dat seama ca exista gene care nici nu se vad la purtare, foarte naturale si asa am renuntat la prejudecati. Nu le port insa decat la evenimente.
      Pupici!!! :)

      Ștergere
  3. Daca vreodata imi voi cumpara gene false, tu esti de vina, sa stii :).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai bine si mai concis nu puteam exprima!:)
      Bravo, Coconut!

      Ștergere
    2. Coconut, iti pot recomanda unele ieftine si faine cand vei dori sa-ti cumperi :P

      Ilda, draga mea, la tine o sa ajunga in curand genele, astept numai un colet cu ceva dragut :D Sunt curioasa daca o sa te obisnuiesti sa le porti :P
      Te puuuup, mi-e dor de tine! :)

      Ștergere
    3. Off, Simo, nu trebuie sa te simti presata deloc-deloc!!! Stii cum am vorbit noi doua...
      Referitor la gene: aceasta va fi o provocare pe care o voi accepta, la momentul potrivit!

      Ai spus-o atat de dragut! Iar raspunsul meu, spontan, in sinea mea, a fost de-a dreptul funny: si mie mi-e dor de mine!:) Partea asta amuzanta are ea si alte substraturi, se pare!

      Multi pupici, draga mea!

      Ștergere
  4. Sunt din ce în ce mai hotărâtă să încerc, aștept doar momentul potrivit!
    Ana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihi, sper ca nu eu am fost factorul decisiv :P
      Daca iti alegi un model natural, cu siguranta nu vei regreta, mie nu-mi place sa se vada ca port gene false, ci doar sa am volum la gene, nici macar lungimea nu ma intereseaza. :)
      Sa revii cu impresii dupa ce o sa-ti cumperi! Pupici!

      Ștergere
  5. Sunt superbe genele false si iti sta foarte bine cu ele :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu nici pana acum n-am reusit sa folosesc alea de la tine, nu vor "neam" sa se lipeasca :/.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Offf, nu stiu ce naiba s-a intamplat. Poate e de vina totusi adezivul :( Pe cuvant ca eu nu am nicio problema cu ele.

      Ștergere
  7. Hi Simona! The effect of the eyelashes is really natural and cool, but most of all you have such stunning eyes, one of the most beautiful I have seen! They are so impressive! Kisses my dear, have a lovely weekend! xo

    RăspundețiȘtergere
  8. Doamne cate gene false ai! Ai cat pentru o peruca:))) La munca le folosesti? Ma gandesc ca te-ai trezi cu noaptea in cap...
    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daaa, am avut foarte multe, acum am mai dat din ele si nu mai am atatea, dar am primit de la acest site tot felul de modele la alegere. Inca mai am doua modele de postat! :P
      La munca nu le folosesc, nici nu m-am gandit vreodata la asta. In primul rand ma trezesc in fiecare zi la ora 6 si abia apuc sa-mi trasez o liniuta de tus, iar mai apoi stau cel putin 8 ore cu ochii in calculator, numai gene false mi-ar lipsi ca sa fie ochii mei varza la sfarsit de program :)))
      Nu le folosesc decat la vreun eveniment pe seara si uneori ziua cand le aplic pentru postare si raman cu ele pana seara la demachiere, in rest ma bazez pe genele mele naturale :P

      Te pup si eu, draga mea!!

      Ștergere
  9. Sunt superbe, foarte naturale :* :*

    RăspundețiȘtergere
  10. Arata excelent, ai niste ochisori tare, tare frumosi.
    Nici eu nu aplic rimel pe ele si arata foarte natural. :)
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da, ai dreptate, asta nu am specificat, neaplicand rimel isi pastreaza aspectul natural, cu rimel se incarca foarte mult.
      Ma bucur mult ca-ti plac, te puuup! Merci!

      Ștergere
  11. Sunt superbe, o sa mi le iau si eu cand revin pe stoc :x

    RăspundețiȘtergere
  12. Draga mea, tu eşti cea care mi-a adus pentru prima dată genuţe false în dar, şi chiar dacă pentru moment mă mulţumesc să le privesc şi să le admir cu mare drag, sper tare mult să găsesc un lipici bun, iar într-un viitor nu foarte îndepărtat, să-mi fac curaj şi să le port la o ocazie mai specială. Şi cum am mult de exersat cu ele, vreau să-mi iau unele ieftinuţe şi să văd dacă nu-mi prind degetuţele cu ele... Îţi mulţumesc tare mult! :-)
    Ţie îţi vin minunat, fără nicio îndoială. Pupici! :-)

    RăspundețiȘtergere
  13. Arata bine de tot, nu au acel aspect de fals.Nu port gene false, insa cand ma uit la aceste poze, stau in cumpana, daca nu ar trebui sa incerc si eu, macar o data.

    RăspundețiȘtergere

Prin utilizarea acestui formular ești de acord cu stocarea și manipularea datelor tale pe acest site web.

Comentariul tău va fi publicat după moderare. Îți mulțumesc pentru feedback, părerea ta este foarte importantă pentru mine!